vineri, iulie 11, 2025
27.8 C
București

CICEALĂ ANA-MARIA

Originară din Craiova, Ana Maria Ciceală a intrat în politică o dată cu apariția Uniunii Salvați Bucureștiul. În 2016, femeia a candidat pe listele USR și a obținut un loc în Consiliul General al Municipiului București (CGMB).

„Am venit în Bucureşti în 2002, pe când aveam 19 ani. Îmi amintesc că abia așteptam să plec dintr-un oraș care, la acea vreme, mi se părea haotic și murdar. Însă în 2006, la terminarea Facultății de Filosofie a Universității București, am decis să rămân. (…) Sunt 17 ani de atunci, din care 9 am lucrat pentru două corporații și ca manager general pentru un grup de firme daneze, în domeniile resurse umane, silvicultură, juridic și outsourcing”, a scris Ana Maria Ciceală pe site-ul său.

La alegerile locale din toamna acestui an, tânăra a candidat pentru funcția de primar al sectorului 3.

Potrivit publicației Jurnaldecraiova.ro, nici părinții Anei Maria Ciceală nu sunt străini de administrația publică. Ion Ciceală, tatăl consilierului general al Capitalei, este manager pentru investitori și afaceri al Parcului Industrial Craiova. Pe de altă parte, Nicoleta Ciceală, mama Anei Maria, este angajată la compartimentul financiar din cadrul High Tech Industry Park. Ambele companii țin de Consiliul Judetean Dolj.

Situația financiară a Anei Ciceală

Potrivit declarației de avere, în anul 2011, femeia a cumpărat un apartament de 50 mp situat în București.

În 2019, Ana Maria Ciceală a câștigat circa 27.000 de lei. Ea a încasat aproape 15.000 de lei în calitate de administrator al SC Forestiera Buzău. Tânăra a mai primit puțin peste 1.000 de lei ca angajat al Camerei Deputaților și 11.000 de lei din indemnizația de consilier general.

Potrivit declarației de interese, Ana Maria Ciceală administrează patru firme – SC Forestiera Buzău, Juel Nielsen Forest Agriculture Investments SRL, Juel Nielsen Bioenergy SRL și Juel Nielsen Dunarea Investment.

Ana Maria Ciceală este membru al Biroului Național al USR. Totodată, ea este și vicepreședinte al filialei USR sector 3.

Ultimele știri

Cum explică purtătoarea de cuvânt a Guvernului că TVA-ul pentru HoReCa a crescut la 11%

Sectorul HoReCa va beneficia în continuare de o cotă...

Cum a fost sancționat un taximetrist după ce l-a refuzat pe Dacian Cioloș pe Aeroportul Otopeni

Un taximetrist a fost amendat și i-a fost reţinut...

Funcționarii din Parlament cer demontarea tuturor antenelor de pe clădire, după ce le-a fost tăiat „sporul de antenă”

Sindicatul funcționarilor din Parlament cere demontarea tuturor antenelor de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine

Articolul precedent
Articolul următor