Bogdan Cristian Stroe a făcut primul pas în politică în anul 2016, iar printre cei care au crezut în el s-au numărat Dan Șucu (patronul Mobexpert), Florin Talpeș (CEO Bitdefender) și Smaranda Iacobescu, care l-au sponsorizat cu 235.000 de lei în timpul campaniei electorale. Bogdan Stroe a candidat pe listele Uniunii Salvați Bucureștiul (USB) pentru un post de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București (CGMB), pe care l-a și obținut.
Cristian Stroe a venit în București în anul 1995, când a intrat la Facultatea de Matematică. Ulterior, Stroe Bogdan Cristian a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a făcut un Master în Computer Science la Universitatea din Maryland – College Park.
Cristian Bogdan Stroe este, în prezent, președinte al filialei USR sector 3. Potrivit declarației de interese, Stroe Bogdan deține acțiuni în valoarea de circa 37.000 de dolari la Oracle Corporation, din Redwood City, USA.
Cunoscut ca unul dintre principalii susținători financiari ai Uniunii Salvați România (USR), Stroe Cristian are o situație financiară bună.
Astfel, în anul 2011, Bogdan Stroe a obținut, în urma partajului și a unei moșteniri, un teren intravilan de 2.000 de mp și trei terenuri agricole care măsoară aproximativ 19 hectare, toate situate în județul Constanța. Totodată, în anul 2008, Cristian Stroe a moștenit jumătate dintr-un teren agricol cu suprafața de 2,4 hectare, situat în Dedulești, jud. Argeș. În 2003, Bogdan Cristian Stroe a moștenit trei sferturi din două terenuri agricole cu suprafața totală de 2,2 hectare din județul Constanța.
Stroe Bogdan deține, împreună cu soția sa, Munteanu Elena Aura, două apartamente în sectorul trei din București – unul cu suprafața de 28 de mp , cumpărat în anul 2002 și unul care măsoară circa 68 de mp, achiziționat în anul 2010. În plus, în anul 2003, Stroe Cristian a moștenit o parte dintr-un apartament situat în Constanța.
În anul 2017, Bogdan Cristian Stroe a câștigat 160.000 de lei din salariul de analist programator la Oracle, peste 15.000 de lei din arendă și 8.000 de lei din indemnizația de consilier general. Pe de altă parte, soția sa este angajată a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, unde deține funcția de manager public superior în cadrul Direcției Generale Programe Europene Capacitate Administrativă și a încasat anul trecut circa 127.000 de lei. În prezent, Stroe Cristian are în conturi aproape 650.000 de lei.
Soția USR-istului nu pare a avea un profil asemănător cu acesta. Dacă proaspătul lider al partidului fondat de Nicușor Dan provine din mediul privat, doamna Munteanu este eminamente un produs al statului.
În urmă cu 10 ani o regăsim pe soția lui Bogdan Stroe în postura de manager public în cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Ea lucra la Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative a MAI. În același an, Bogdan Stroe era angajat la Intrasoft International, subsidiară a Intrarom, firmă deținută de grecul Socrates Kokkalis, un fost agent STASI din Grecia.
Fără legătură cu politicianul Bogdan Stroe, firma Intrarom a obținut în trecut mai multe contracte mari cu statul (Primăria Capitalei, Transelectrica sau Ministerul Justiției). Intrasoft a lucrat în majoritate pe proiecte finanțate de Banca Mondială.
Leave a comment