Doborârea rachetelor nord-coreene, chiar și a celor din timpul testelor balistice, ar însemna „o declarație de război din partea SUA” a declarat sora dictatorului Kim Jong-Un. Coreea de Nord desfășoară în prezent teste balistice cu rachetele sale în Marea Japoniei.
Declarația de marți a lui Kim Yo Jong, sora puternică a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a făcut referire la un raport din presa sud-coreeană care spunea că Statele Unite ale Americii intenționează să doboare rachetele balistice intercontinentale (ICBM) ale Phenianului dacă armele ar fi lansate către Oceanul Pacific, scrie Reuters.
SUA și aliații săi nu au doborât niciodată rachete balistice nord-coreene – de obicei lansate în unghiuri abrupte pentru a evita țările învecinate – dar s-au ridicat semne de întrebare când Phenianul a sugerat că va trage mai multe rachete asupra Japoniei.
Kim Yo Jong a spus că Phenianul va vedea orice acțiune militară a SUA împotriva testelor sale strategice drept o „declarație de război”.
„Oceanul Pacific nu aparține stăpânirii SUA sau Japoniei”, a spus ea.
Avertismentul din Coreea de Nord vine în timp ce SUA și Coreea de Sud își restaurează și își intensifică exercițiile militare comune în urma unui număr record de teste cu rachete efectuate de Phenian anul trecut.
Coreea de Nord a lansat, în cadrul unui nou test, patru rachete de croazieră pentru a demonstra capacitatea ţării de a declanşa un contraatac nuclear faţă de forţele ostile, informează AFP, citat de B1TV.
Exerciții anunțate de SUA și de Coreea de Sud
SUA au desfășurat luni un bombardier B-52 pentru un exercițiu comun cu avioane de luptă sud-coreene, în ceea ce Ministerul Apărării din Coreea de Sud a declarat că este o demonstrație de forță împotriva amenințărilor nucleare și cu rachete ale Coreei de Nord.
Armatele americane și sud-coreene se pregătesc, de asemenea, să desfășoare cele mai mari exerciții la sfârșitul acestei luni.
Exercițiile de antrenament pe teren, cunoscute sub numele de Warrior Shield FTX, vor include aterizări amfibii și se vor desfășura alături de exercițiul Freedom Shield, un antrenament de post de comandă simulat pe computer, menit să consolideze capacitățile de apărare și de răspuns.
Kim Yo Jong a avertizat marți că Coreea de Nord este pregătită să ia măsuri „covârșitoare” împotriva exercițiilor.
„Suntem cu ochii pe mișcările militare ale forțelor americane și ale armatei marionete din Coreea de Sud și suntem mereu în așteptare pentru a lua oricând măsuri adecvate, rapide și copleșitoare, conform hotărârii noastre”, a spus ea.
Kim Yo Jong a avertizat în mod repetat împotriva creșterii prezenței SUA în peninsula coreeană, spunând luna trecută că „frecvența utilizării Pacificului ca poligon de tragere depinde de trupele Washingtonului.
Într-o declarație separată de marți, Ministerul de Externe al Coreei de Nord a numit survolul bombardierului american B-52 o provocare nesăbuită care împinge situația din peninsula „mai adânc în mlaștina fără fund”.
Declarația, atribuită șefului anonim al biroului de știri externe al ministerului, spunea că „nu există nicio garanție că nu va exista un conflict fizic violent” dacă provocările militare SUA-Coreea de Sud continuă.
Aproximativ 28.500 de soldați americani sunt staționați în Coreea de Sud după Războiul Coreean din 1950-1953, care s-a încheiat mai degrabă cu un armistițiu decât cu un tratat de pace, lăsând țările în stare de război.
Leave a comment