Diana Șoșoacă s-a întors din China cu un mesaj: „Mi-au spus, sperăm să devii președintele României în cel mai scurt timp”

Europarlamentarul Diana Șoșoacă (SOS România) a revenit dintr-un turneu în China, unde susține că a fost primită la cel mai înalt nivel și a adus un mesaj clar de la oficialii din Beijing.

România trebuie să o aibă președinte pe ea pentru a avea șanse de colaborare economică și diplomatică în China, a spus Diana Șoșoacă. Vizita, prima a unui oficial român în 11 ani, a inclus întâlniri cu lideri chinezi și vizite la industrii majore. Șoșoacă promite să conducă UE spre alianțe cu Rusia și China, criticând-o dur pe Ursula von der Leyen și pe președintele Nicușor Dan pentru „vid total”, transmite B1TV.

Mesajul din China: „Devino președinte, altfel nu avem șansă”

„Toți oficialii m-au salutat și mi-au spus sperăm să devii președintele României în cel mai scurt timp, altfel nu avem nicio șansă de colaborare. De 11 ani nu a mai fost niciun oficial în China. Este prima dată după 11 ani când un oficial este invitat la cel mai înalt nivel și face o vizită acolo. A fost o vizită ca pe vremuri vizitând principalele industrii și domenii pe care le are China. Nu știu ce este în capul oficialilor din UE, cei din România deja știm. Vid total”, a declarat Șoșoacă, descriind turneul ca pe un succes diplomatic istoric.

Ea a subliniat că Beijingul vede în ea un partener cheie pentru relații economice, mai ales că China și Rusia domină prin BRICS – organizația care controlează 40% din PIB-ul global.

Planuri ambițioase: UE sub conducere Șoșoacă – alianțe cu Rusia și China

Șoșoacă nu se oprește la România: „Nu trebuie să uităm că Rusia și China fac parte din cea mai mare organizație mondială, BRICS. Am cerut audiență la Ursula von der Leyen și la Roberta Metsola. Mă voi duce peste ele, pentru că trebuie cineva să le trezească. Rusia și China vor intra din punct de vedere cultural, diplomatic și economic pe toate piețele lumii.” Ea vede în BRICS un model de cooperare, criticând UE pentru „obstacole” economice.

Atac la Nicușor Dan: „Nu e în stare să meargă nici la ONU”

Președintele Nicușor Dan nu a scăpat: „O să mă ocup eu de colaborarea cu China și Rusia. Nicușor Dan nu e în stare. El nu a fost în stare să meargă nici la o adunare ONU unde putea discuta.” Șoșoacă acuză lipsa de viziune a lui Dan, contrastând cu „stilul vechi” al vizitei sale chineze.

 

Ultimele știri

Motivul pentru care volanul mașinii vibrează la anumite viteze: Momentul în care asta devine o problemă de siguranță

Vibrațiile volanului la anumite viteze sau la frânare pot ascunde probleme mecanice serioase. Iată ce trebuie verificat.

Rogobete spune că a vrut să demisioneze din cauza lui Bolojan. Motivul ar fi fost tăierea salariilor medicilor cu 10%

Alexandru Rogobete povestește că a fost gata să demisioneze după ce Ilie Bolojan i-ar fi cerut reducerea salariilor medicilor cu 10%.

Se pregătește un nou tip de ajutor la Guvern, în contextul creșterii fulminante pentru facturile la energie

Guvernul pregătește o nouă reglementare pentru consumatorii vulnerabili, în timp ce facturile la curent ar putea crește cu până la 22%.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine