joi, octombrie 15, 2026
11.1 C
București

Consilier local beat la ziua primarului, circ cu Poliția care l-a tras pe dreapta. Unde s-a petrecut totul

Un consilier local a băut la ziua primarului, apoi s-a urcat la volan. Poliția l-a tras pe dreapta și a urmat un adevărat circ. Întâmplarea a avut loc în comuna Prisăcani, din Iași.

Aniversarea primarului Stanciu Gheorghe din comuna Prisăcani s-a încheiat urât pentru unul dintre consilierii locali. Acesta a petrecut alături de edil și ceilalți invitați, și a băut și câteva pahare de alcool, chiar cu ocazia aniversării organizate în sediul primăriei. Apoi s-a urcat la volan, a călcat pedala de accelerație și, nu după mult timp, un echipaj de poliție l-a tras pe dreapta.

Testat cu aparatul alcooltest de către polițiștii de la Rutieră, a rezultat o alcoolemie de peste 1 la mie, arată B1TV, citând BZI.

„Primarul a consumat din paharele care erau acolo pe masă și din acelea primarul a consumat băuturi alcoolice și m-o pus pe mine ca să ies aicea și să mă deie aicea în față la poliție” a declarat consilierul, care se consideră „lucrat”.

Primarul, în schimb, îl contrazice și spune că nu el a dat de băut colegilor, ci le-ar fi oferit doar pizza și suc. Mai mult, el a dat vina pe consilier și a afirmat că acesta a venit direct beat la instituție.

Consilierul s-a ales acum cu dosar penal și permisul de conducere reținut.

Ultimele știri

PÎCCJ deschide dosar penal pentru anularea alegerilor din 2024, la un an și jumătate de la plângeri. Pe lista acuzațiilor apar „infracțiuni contra umanității”...

PÎCCJ a deschis un dosar penal „in rem” pentru anularea alegerilor din 2024, cu acuzații grave împotriva unor oficiali de top.

AUR acuză o reeditare a coaliției PSD-PNL. Partidul vorbește despre „Coaliția Sărăciei”

AUR acuză PSD și Ilie Bolojan că refac „Coaliția Sărăciei” prin susținerea Guvernului Luca Niculescu.

Nicușor Dan salută legea minorităților din Ucraina. Comunitatea românească semnalează riscuri pentru școli

Nicușor Dan salută legea minorităților din Ucraina, dar comunitatea românească semnalează riscuri pentru școlile cu predare în română.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine