Rareș Bogdan nu este afectat deloc de scandalul stenogramelor. El a făcut un anunț șoc la întâlnirea de la Vila Lac unde liberalii s-au întâlnit înainte de Biroul Politic de azi.
Team building liberal după stenograme
Liderii PNL s-au întâlnit ieri la Vila Lac pentru a discuta deciziile pe care urmează să le ia în Biroul Politic de astăzi. Majoritatea negocierilor s-au dus în jurul președinției PNL București. Locul a fost lăsat liber de Ciprian Ciucu în urmă cu mai bine de o lună de zile.
Președinții de organizații din întreaga țară s-au adunat la Snagov pentru a găsi cea mai bună soluție. Ei trebuie să numească la conducerea PNL București un lider care să conducă cea mai mare, dar și cea mai slabă filială în anul electoral.
Decizia liberalilor va fi luată astăzi în Biroul Politic Național. Această decizie se referă numai la șeful filialei București nu și la șefii de sectoare.
Rareș Bogdan și-a anunțat candidatura
Prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan nu a fost luat în calcul pentru postul de președinte al PNL București. Cu toate acestea, liderul liberal a ținut să-și anunțe colegii că își depune candidatura în interiorul partidului pentru cel mai „bun” minister.
Surse liberale au confirmat pentru Lumea Politică faptul că europarlamentarul a spus că dorește ca la rocada dintre PNL și PSD să preia portofoliul transporturilor.
Până în prezent, pentru această funcție nu mai este anunțată nicio candidatură, iar posibilitatea ca PNL să-l propună tot pe Lucian Bode este destul de mică din cauza scandalului legat de plagiat.
Rareș Bogdan și-a mai anunțat în fața colegilor și candidatura pentru funcția de vice-premier. Postul va reveni PNL conform protocolului odată ce PSD urmează să desemneze premierul. Europarlamentarul a menționat că ar retrage această din urmă candidatură dacă postul ar fi dorit de Ilie Bolojan.
Neafectat de scandalul stenogramelor de la Aeroportul Otopeni
Liderul liberal, în prezent președinte al PNL Diaspora, nu a părut deloc afectat de scandalul stenogramelor legate de mita de 22 de milioane de euro de la Aeroportul Otopeni. Numele său este vehiculat în diferite discuții înregistrate de fostul director USR al CNAB, George Dorobanțu și de afaceristul Sadeh Hardan.
Nicio probă din ordonanța de 384 de pagini nu conține niște referiri clare la o implicare a lui Rareș Bogdan în activitatea infracțională. Cu toate acestea, atenția publică a fost majoritar îndreptată spre el după apariția stenogramelor.
După o lectură atentă se vede că afaceriștii implicați în mita de la aeroport se plâng de faptul că Rareș Bogdan nu i-a ajutat. În unele discuții ale suspecților de la CNAB, liderul liberal Gheorghe Flutur era prezentat ca potențial viitor ministru al Transporturilor.