Doi afaceriști dubioși, un intermediar suspect și câțiva angajați la stat s-au înregistrat cu microfoanele DNA mai multe săptămâni.

A rezultat un rechizitoriu de 384 de pagini în care personajele principale vorbesc despre șpăgi pentru prelungirea contractului de închiriere a spațiilor comerciale la Aeroportul Otopeni.

În rechizitoriu se fac referiri la personaje politice. Baronii aeroportului au apelat la PNL și PSD deoarece suspectau că directorul USR are alte preferințe. Practic liberalii, progresiștii și social-democrații se luptau pentru controlul asupra banilor de la Aeroportul Otopeni.

Intermediarii PNL și PSD cereau 22 de milioane de la „baronii aeroportului”!

Înregistrările au fost făcute ambiental de oameni de afaceri și angajați la stat care au o implicare mai mică sau mai mare în afacere. Ei nu vor răspunde penal pentru că au acceptat să poarte tehnica specială a procurorilor. Unele personaje au fost mai iuți în ceea ce privește denunțurile.

Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Rareș Bogdan sunt personajele politice la care fac referire afaceriștii care doreau să păstreze controlul asupra aeroportului. Numele liberalilor și al social-democraților erau pronunțate și de intermediarii care au picat pe interceptări.

Aparent, întreaga luptă s-a declanșat pentru că directorul din acel moment al aeroportului, George Dorobanțu, era suspectat de patronii de la Dnata Catering și Millenium (cele două firme care împărțeau aeroportul) că susține o altă firmă și vrea să le sufle afacerea.

Practic afaceriștii care erau disperați că presupușii intermediari ai PNL și PSD le cereau prea mulți bani au acceptat să poarte microfoanele DNA pentru că alternativa USR venea cu o altă companie care dorea să le sufle afacerea.

Lagardere deja se considera câștigătoarea licitației

Compania franceză deja are spațiile din Aeroportul Sibiu. Firma a anunțat în mai multe ziare că dorește să preia și spațiile de pe Aeroportul București – Otopeni.

Pe site-ul propriu, francezii de la Lagardere au publicat un material în care, deși licitația nu era nici măcar lansată, vorbeau despre viitoarele cafenele pe care le vor deschide pe Aeroportul București. „Ce noi cafenele ar putea apărea în Aeroportul Otopeni? Interviu cu CEO-ul Lagardère Travel Retail” era titlul materialului publicat de Lagardere.

Ei prezentau un advertorial din Wall Street cu un interviu acordat publicației de către Marius Văcălău, președintele companiei din România.

lagardere aeroport

Dorobanțu George Dumitru – numit de Drulă, soția numită de Cioloș

Dorobanțu fost numit de ministrul Drulă la conducerea Aeroportului București. Este soțul Elenei Diana Dorobanțu, fost consilier guvernamental al lui Dacian Cioloș în 2016.

Doamna Dorobanțu a fost pusă de Cioloș și în consiliul de administrație de la RA-APPS. Se întâmpla în 2016. Toată România știa că este condusă de un guvern de tehnocrați.

elena diana

Angajat la firma prietenului lui Klaus Iohannis

George Dorobanțu a lucrat în trecut la Automobile Bavaria, firma deținută de Michael Schmidt, prietenul lui Klaus Iohannis. Aceiași firmă care a vândut mașini la Ministerul Administrației și Internelor stârnind suspiciuni rezonabile.

Dorobanțu, conform stenogramelor, era suspectat de o parte dintre cei implicați că susține altă firma. Este vorba despre Lagardere din Franța. Compania voia să preia spațiile comerciale din aeroport.

lotus dorobantu 2

George Dorobanțu – angajat la stat, afaceri cu statul

El avea și unele probleme de incompatibilitate pentru că, în timpul mandatului de director la CN Aeroporturi București a încheiat mai multe contracte cu Școala Superioară de Aviație Civilă. Instituția publică era oarecum apropiată de CNAB condus de George Dorobanțu.

Din afacerile private făcute cu statul, USR-istul Dorobanțu încasase mai mult decât lua de la Aeroportul București. Lotus Advisory Services îi adusese dividente de 300.000 de lei conform declarației de avere.

licitatii