Nicolae Ciucă: ”Merg la Cotroceni să îmi depun mandatul!” | Încep procedurile pentru rotativa guvernamentală

Nicolae Ciucă a anunțat că merge la Cotroceni pentru a-și depune mandatul.

Demisia lui Nicolae Ciucă înseamnă începerea procedurilor pentru rotativa guvernamentală, premier urmând să fie numit, potrivit protocolului semnat între PNL, PSD și UDMR, Marcel Ciolacu, președintele social-democraților.

”Astăzi a venit momentul în care închei activitatea de prim ministru al României. În felul acesta, în cadrul discuțiilor pe care le-am avut la nivelul coaliției, odată ce am să merg să îmi depun mandatul la președintele României, la nivelul coaliției încep procedurile pentru efectuarea rocadei.

Ceea ce este important de subliniat este faptul că imediat după aceasta vom avea un guvern interimar, care va funcționa până în momentul în care se va finaliza învestirea unui nou Guvern, care sperăm să fie învestit până la finele săptămânii. Noi ne-am propus ca până joi guvernul să fie învestit și în felul acesta să putem să ne ocupăm în continuare de problemele care sunt prioritare atât prin programul de guvernare cât și pentru tot ceea ce înseamnă guvernarea unei țări”, a declarat Ciucă.

”Consider că de aici înainte este foarte important ca toate partidele să își asume în continuare decizii și măsuri, să aibă dialog cu toți actorii care contribuie la buna desfășurare a vieții în România, astfel încât să avem stabilitate politică și creștere progresivă a economiei.

La final de mandat doresc să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat, fie că vorbim de mediul asociativ, fie că vorbim de sindicate, mediul de afaceri, mediul universitar, intelectual, organizațiile guvernamentale, întregii societăți, fiecărui cetățean român pentru modul în care au înțeles și ne-au sprijinit să derulăm actul de guvernare”, a mai spus Nicolae Ciucă.

 

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Tăierile lui Bolojan, oficiale. Măsurile anunțate public de premier

Premierul Ilie Bolojan a prezentat miercuri, într-o conferință de...

Când vor fi tăiate subvențiile pentru partide. Bolojan a dat detalii

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va propune reducerea...

Politolog despre Georgescu, după trimiterea în judecată: „Sper să înfunde pușcăria!”

Politologul Cristian Preda s-a exprimat extrem de dur miercuri,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine