Programul de guvernare al Executivului Ciolacu prevede o analiză trimestrială a evoluției prețurilor, iar plafoanele la energie urmează a fi eliminate până la finalul acestui an.
„Prima noastră luptă va fi cu prețurile și cu specula. În acest sens, avem pregătit un program îndrăzneț și coerent prin care vizăm stoparea creșterilor prețurilor la principalele alimente de bază” – Marcel Ciolacu, președintele PSD
Guvernul condus de Marcel Ciolacu propune în programul său de guvernare o plafonare temporară a prețurilor la gaze și energie electrică până la finalul anului, deși legislația adoptată anul trecut prevedea menținerea acestora până în martie 2025. Potrivit prevederilor din program, se va efectua o analiză trimestrială a evoluției prețurilor din piețele de gaze și energie, arată B1TV.
Obiectivele guvernului privind prețurile la gaze și energie
Potrivit programului de guvernare al Executivului condus de Ciolacu, obiectivul este plafonarea temporară a prețului energiei și compensarea facturilor la energie pentru consumatorii vulnerabili până în decembrie 2022. Până la sfârșitul anului 2023, prețul final facturat pentru consumul de energie electrică va fi plafonat în funcție de nivelul de consum lunar al clienților casnici.
Angajamentul lui Ciolacu de a combate creșterea prețurilor la alimente
„Prima noastră luptă va fi cu prețurile și cu specula. (…) Vă spun că nu îi vom ierta pe cei care profită de pe urma crizelor pe spatele românilor” – Marcel Ciolacu, președintele PSD
Marcel Ciolacu, în discursul său de premier desemnat, a afirmat că guvernarea sa va fi concentrată pe reforme și economie. El a subliniat angajamentul de a combate creșterea prețurilor la alimentele de bază și de a opri practicile speculative. Ciolacu a menționat necesitatea garantării unui preț decent pentru producătorii români și a asigurării că românii beneficiază de produse de bună calitate la prețuri accesibile.
Promovarea „patriotismului economic”
Ciolacu a vorbit și despre importanța promovării „patriotismului economic” în cadrul guvernării, evidențiind nevoia de parteneriat cu mediul de afaceri și de realizarea reformelor necesare societății și economiei românești.