Individ din Cluj-Napoca, prins la cinci ani după ce și-a însușit un card cu care a făcut cumpărături. Cât a făcut pagubă

Un individ din Cluj-Napoca a fost prins de poliție după cinci ani de la găsirea unui card bancar într-un parc. El a făcut cu cardul găsit 144 de tranzacții în valoare de 7.700 de lei, având grijă să nu depășească la fiecare suma de 100 de lei, peste care sistemul cere PIN-ul pe care nu-l avea.

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Cluj, bărbatul în vârstă de 29 de ani a găsit cardul într-un parc din centrul municipiului Cluj-Napoca în 2018. Cu speranța că nu va fi descoperit, el a folosit cardul pentru a face achiziții, transmite B1TV.

„Acesta nu a respectat obligația de a preda bunul găsit autorităților, efectuând mai multe operațiuni cu respectivul card bancar în decursul lunii decembrie 2018, respectiv operațiuni financiare în mod fraudulos”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Conform autorităților, bărbatul a efectuat 144 de plăți în valoare totală de 7.700 de lei, majoritatea cumpărăturilor fiind în sume de până la 100 de lei. Victima a depus o plângere la poliție, însă hoțul a fost prins abia după 5 ani.

„În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii l-au identificat pe acesta, iar cercetările sunt în continuare în desfășurare sub aspectul comiterii infracțiunilor de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, au comunicat reprezentanții IPJ Cluj.

Ultimele știri

Rareș Bogdan nu vrea șefia PNL sau postul de premier. Visul lui e să devină miliardar

Rareș Bogdan spune că nu vrea șefia PNL sau postul de premier, ci să devină miliardar prin afaceri aduse în România.

AUR anunță „A doua unire a românilor”. Proiectul va fi prezentat la Alba Iulia în 2026

AUR pregătește proiectul „A doua unire a românilor”, cu lansare oficială la Alba Iulia, pe 1 decembrie 2026.

Ioana Ciocan vrea titulatura de „ministră”. Ministrul Culturii a cerut un aviz de la Institutul de Lingvistică

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, vrea să folosească oficial forma feminină a funcției și a cerut un aviz Institutului de Lingvistică.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine