Președintele rus Vladimir Putin a declarat în cadrul unui summit virtual al Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, OCS, că lumea se confruntă cu un risc de conflict tot mai mare din cauza instabilității economice și financiare.
„Riscurile unei noi crize economice și financiare globale sunt în creștere, pe fondul acumulării necontrolate de datorii în țările dezvoltate, al stratificării sociale și al creșterii sărăciei în întreaga lume, al deteriorării securității alimentare și de mediu.
Toate aceste probleme, fiecare dintre ele fiind complexă și specifică în felul ei, conduc la o creștere semnificativă a potențialului de conflict.
Rusia resimte toate acestea în mod direct”, a spus el, marți, conform agenției Interfax, citată de presa internațională.
Putin a declarat, pe de altă parte, că Rusia rezistă la toate „sancțiunile și provocările” și că țara „se dezvoltă în mod constant”.
Putin le-a mulțumit statelor din OCS pentru „sprijinul exprimat” în timpul revoltei Wagner
Referitor la subiectul revoltei eșuate a grupului de mercenari Wagner – despre care a recunoscut, el însuși că a fost finanțat de statul rus cu echivalentul a nouă miliarde de euro – liderul de la Kremlin a declarat:
„Poporul rus este mai puternic ca niciodată. Cercurile politice rusești și întreaga societate au demonstrat în mod clar solidaritatea și înalta responsabilitate față de soarta patriei, prin faptul că s-au pronunțat unitar împotriva tentativei de rebeliune armată.
Aș dori să profit de această ocazie pentru a le mulțumi colegilor mei din țările OCS care și-au exprimat sprijinul pentru acțiunile conducerii ruse în vederea protejării ordinii constituționale, a vieții și siguranței cetățenilor. Apreciem foarte mult acest lucru”.
În cadrul summit-ului virtual, președintele rus a propus o reformă a structurii anti-terorism a OCS și a făcut apel pentru o primire accelerată a aliatului său, Belarus, în organizație.
Organizația pentru Cooperare de la Shanghai este formată din China, India, Kazahstan, Kîrgîzstan, Pakistan, Rusia, Tadjikistan și Uzbekistan.