Subsecretarul de stat Doina Iacoban a reușit să strângă din contractele de licitații publice numai în 2023 peste 1.9 milioane de lei pentru servicii de consultanță. Firmele pentru care aceasta lucrează au reușit performanța de a parafa întelegeri directe cu principalele instituții publice din zona Moldovei.
Bani publici pentru firmele „polonezei” Doina Iacoban
Doina Iacoban a fost propusă pentru funcția de subsecretar de stat de Grupul Minorităților Naționale din Parlament, respectiv Uniunea Polonezilor din România.
Conform CV-ului dumneaei a făcut parte din 2 firme aceasta specificând ca ocupa rolul de organizare și conducere a firmelor.
Regional Consulting SRL este una din firmele cu care oficialul de la MIPE a reușit să parafeze peste 48 de înțelegeri directe cu instituțiile statului în doar 6 luni. Acestea depășesc suma de 1.9 milioane de lei.
În administrarea firmei a fost unic asociat până în anul 2022 soțul acesteia, Iacoban Alexandru.
Compania condusă de cei doi afaceriști are 11 angajați raportați către Ministerul Finanțelor în 2022 și o cifra netă de afaceri de peste 1.8 milioane de lei.
Licitație câștigată în 4 minute
Printre instituțiile publice cu care aceștia au reușit să câștige licitațiile directe se numără Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Primăria Municipiului Rădăuți și Școala Gimnazială din Plopeni dar și multe alte primării din județul Suceava.
În data de 5.04.2023, compania a reușit să parafeze un contract de consultanță pentru elaborare cerere de finanțare prin PNRR în doar 4 minute. Licitația a fost publicata de către Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc la ora 12:08 și a fost adjudecată la ora 12:12 minute.
Firma condusă de Subsecretarul de Stat a reușit de-a lungul timpului să încheie peste 129 de contracte cu încredințare directă și 4 proceduri de licitație cu negociere.
Din 2018 până în prezent valoarea contractelor pe care firma le-a parafat cu principalele instituții publice din România depășesc valoarea de 5 milioane de lei, fără TVA.