marți, septembrie 8, 2026
18.1 C
București

Reacția lui Mircea Geoană după explozia de la Costineşti: România este în siguranţă, chiar dacă Marea Neagră e tensionată

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a dat asigurări, miercuri, după explozia de la Costineşti, că România este în siguranţă, chiar dacă Marea Neagră e tensionată, precizând că acest tip de incidente vor fi tratate de autorităţile române în condiţii profesioniste şi fără dificultăţi.

„Marea Neagră este un loc tensionat, ceea ce putem spune har Domnului că suntem în NATO noi ca ţară şi noi şi bulgarii şi turcii şi sunt convins că şi la nivel naţional şi la nivel multinaţional vom lua măsurile pentru a putea lăsa nestânjenit comerţul pe Marea Neagră, este foarte important”, a spus Mircea Geoană, potrivit News.ro. El a precizat că „acest tip de incidente este convins că vor fi tratate de autorităţile române în condiţii profesioniste şi fără dificultăţi”. „Deci aş spune ca lumea să stea liniştită, România e o ţară sigură şi Marea Neagră cel puţin în zona limitrofă NATO, este o zonă liberă şi sigură”, a afirmat Mircea Geoană la Euronews. O explozie puternică s-a produs luni dimineaţă în apropierea unui dig din faţa hotelului Forum din staţiunea Costineşti de la Marea Neagră din România. Potrivit primelor informaţii, a fost vorba de o mină marină. Forţele Navale Române au anunţat ulterior că nu au fost identificate mine marine în derivă în urma cercetărilor făcute în apropierea ţărmului la Costineşti, precum şi în spaţiul maritim cuprins între Constanţa şi Mangalia. Misiunile de monitorizare a raionului maritim aflat în responsabilitatea Forţelor Navale Române vor continua, arată sursa citată.

Ultimele știri

Ce se întâmplă cu primarul ucrainean din partidul lui Zelenski arestat în România pentru șpăgi. Decizia ÎCCJ este definitivă

Viktor Medvid, primarul oraşului Rakhiv, căutat de autorităţile din...

Traficul în zona Piața Unirii se redeschide. Cât vor mai continua însă lucrările, după primarul Băluță

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat redeschiderea traficului...

CDU înfruntă un eșec electoral major. Merz cere reforme fundamentale

Friedrich Merz, liderul CDU, a recunoscut înfrângerea severă suferită...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine