De ce nu pot fi depistate dronele rusești care pătrund pe teritoriul României. Explicațiile oficiale de la MApN

Dronele rusești care ajung pe teritoriul României nu pot fi detectate de sistemele radar pentru că zboară la înălțimi foarte mici, iar depistarea lor este o impozibilitate tehnicăși fizică, explică purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Constantin Spânu.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, Constantin Spînu, a explicat că dronele folosite de Rusia în atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre „atacă la înălțimi mici și foarte mici, până în 100 de metri”, ceea ce le face greu de depistat de mijloacele radar.

Oficialul a adăugat că „niciun radar de oriunde din lume nu are posibilităţi de descoperire nelimitate”. Constantin Spînu a subliniat dificultatea detectării dronelor utilizate de Federația Rusă, datorită atacurilor efectuate la înălțimi reduse, transmite B1TV.

„Dronele de atac respective folosite de Federaţia Rusă în aceste atacuri atacă la înălţimi mici şi foarte mici, până în 100 de metri. Este un principiu de radiolocaţie, de fizică. Mijloacele radar la aceste înălţimi mici şi foarte mici obţin imaginea foarte greu, pentru că în aceste înălţimi există relief, există elemente de infrastructură, există vegetaţie, există chiar păsări, iar dronele au dimensiuni asemănătoare cu ale păsărilor. Deci, există foarte multe limitări tehnice pentru orice tip de raiolocator din lume, oricât de performant ar fi, iar noi dispunem de aparaturi de radiolocaţie de ultimă generaţie şi de înaltă performanţă”, a spus Constantin Spînu.

Constantin Spînu a precizat că „Paleta de măsuri care să ducă la diminuarea riscurilor trebuie să includă și elemente de protecție civilă și un management al riscurilor din zona urgențelor civile, astfel încât să fim siguri, atât cât se poate cu un război atât de violent la granițe, că cetățenii noștri sunt protejați prin toate măsurile care pot fi luate”.

Ultimele știri

Adrian Năstase critică botezul luxului PSD de la Timișoara. „Mă gândeam cu groază ce ar fi spus Ion Iliescu”

Adrian Năstase critică dur petrecerea PSD de la Timișoara, spunând că imaginile de lux reprezintă o gravă greșeală pentru partid.

Diana Buzoianu a vrut un avion de 4 milioane de euro cu bani din PNRR de la o firmă cu patru angajați din orașul...

Diana Buzoianu a vrut un avion de 4 milioane de euro din PNRR, de la o firmă din Oradea fără legătură cu aviația. CE a respins proiectul.

Grindeanu vrea plafonarea indemnizațiilor din CA-uri. Îi acuză pe cei de la USR că și le-au triplat

Grindeanu vrea ca indemnizațiile din CA-urile companiilor de stat să fie plafonate la salariul mediu pe economie. Îi acuză pe cei de la USR că și le-au triplat.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine