Dronele rusești care ajung pe teritoriul României nu pot fi detectate

Dronele rusești care ajung pe teritoriul României nu pot fi detectate de sistemele radar pentru că zboară la înălțimi foarte mici, iar depistarea lor este o impozibilitate tehnicăși fizică, explică purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Constantin Spânu.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, Constantin Spînu, a explicat că dronele folosite de Rusia în atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre „atacă la înălțimi mici și foarte mici, până în 100 de metri”, ceea ce le face greu de depistat de mijloacele radar.

Oficialul a adăugat că „niciun radar de oriunde din lume nu are posibilităţi de descoperire nelimitate”. Constantin Spînu a subliniat dificultatea detectării dronelor utilizate de Federația Rusă, datorită atacurilor efectuate la înălțimi reduse, transmite B1TV.

Dronele de atac respective folosite de Federaţia Rusă în aceste atacuri atacă la înălţimi mici şi foarte mici, până în 100 de metri. Este un principiu de radiolocaţie, de fizică. Mijloacele radar la aceste înălţimi mici şi foarte mici obţin imaginea foarte greu, pentru că în aceste înălţimi există relief, există elemente de infrastructură, există vegetaţie, există chiar păsări, iar dronele au dimensiuni asemănătoare cu ale păsărilor. Deci, există foarte multe limitări tehnice pentru orice tip de raiolocator din lume, oricât de performant ar fi, iar noi dispunem de aparaturi de radiolocaţie de ultimă generaţie şi de înaltă performanţă”, a spus Constantin Spînu.

Constantin Spînu a precizat că „Paleta de măsuri care să ducă la diminuarea riscurilor trebuie să includă și elemente de protecție civilă și un management al riscurilor din zona urgențelor civile, astfel încât să fim siguri, atât cât se poate cu un război atât de violent la granițe, că cetățenii noștri sunt protejați prin toate măsurile care pot fi luate”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *