Ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, a exprimat o poziție rezervată cu privire la șansele țării noastre de a adera la spațiul de liberă circulație într-un orizont de timp apropiat.
Predoiu a vorbit la News Hour with CNN la scurt timp după ce însuși președintele Klaus Iohannis a spus, miercuri seară, înainte de participarea la Consiliul European, că „mai e o cale lungă” și mai e nevoie de „multe negocieri” până când se va concretiza primirea României în Schengen.
Anterior, ministrul român de Interne și omologii săi din Bulgaria și Austria s-au întâlnit în Slovenia, în cadrul conferinței ministeriale Forumul Salzburg, pentru o nouă rundă de negocieri.
„Nu pot decât să confirm ceea ce am afirmat și acum două zile: sunt discuții intense, sunt complicate, sunt constructive în același timp. Ele vor continua în zilele care urmează pe toate aspectele implicate de subiectul în sine. Deci, discutăm absolut orice detalii, orice fațetă a subiectului aderării, extinderii Spațiului Schengen cu România și Bulgaria.
Am avut câteva semnale privind flexibilizarea poziție austriece încă de acum o lună de zile, dar neconfirmate oficial. Confirmarea a venit relativ recent, acum câteva zile. Pe baza acestei noi poziții politice a Ministerul de Interne austriac, în sensul de a accepta ideea extinderii Spațiului Schengen, discutăm acum în detaliu cu privire la frontiere și cu privire la etapizări (…)
Cătălin Predoiu: „Nu vreau să fac niciun pronostic, nici pentru frontiera aeriană, nici pentru cele terestre sau navale”
Eu am rămas constant în absolut toate declarațiile mele și am spus de la bun început că e o discuție complicată. Nu vreau să fac un pronostic legat nici de frontiera aeriană, nici de cea terestră, nici de cea navală. Toate sunt în discuție. Discuțiile sunt constructive și vom continua în zilele următoare dar, în același timp, nu sunt simple, pentru că sunt discuții trilaterale România-Bulgaria-Austria.
Sunt discuții care implică și Comisia Europeană, și Președinția spaniolă, apoi, multilateral, cu statele membre. Separat de aceste discuții legate de extindere, reamintesc faptul că așteptăm să vedem o precizare din partea guvernului olandez, după dezbaterile din Parlamentul olandez (în contextul în care Olanda s-a opus, anul trecut, primirii Bulgariei în Schengen, n.r.)
Eu am participat la discuții alături de ministrul bulgar și ministrul austriac, iar în cadrul acestor discuții poziția Bulgariei a fost aceea de a discuta și frontiera aeriană și celelalte aspecte implicate de celelalte frontiere.
Cătălin Predoiu: „La negocieri, Bulgaria a acceptat schimbarea de poziție a Austriei cu privire la Air Schengen”
Aș face o distincție între declarațiile politice și pozițiile concrete în cadrul negocierilor. (în condițiile în care ministrul bulgar de Interne a spus că țara sa insistă pentru aderarea completă la Schengen, și nu pentru o primire parțială, în ‘Air Schengen’, n.r.)
În ceea ce privește eventuale scenarii, pronosticuri, eu mă bazez strict pe poziții oficiale. De la un ‘nu’ categoric, sub orice aspect, pentru orice frontiere, exprimat timp de un an de zile, Austria și-a flexibiliza poziția și a trecut la ‘da’ în legătură cu frontiera aeriană. Rămâne să discutăm și celelalte frontiere și sunt în curs aceste discuții. Deci, eu iau notă, nu de declarații de presă, ci de pozițiile oficiale.
Ori, în acest moment poziția oficială a Austriei este că e de acord cu extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria pe frontiera aeriană.
Poziția oficială a delegației bulgare la negocieri a fost de a accepta, de a primi această schimbare de poziție din partea Austriei și de a discuta mai departe, în linie cu poziția noastră.
Deci nu văd aici elemente de contradicție. Prefer să rămân concentrat pe partea de lucru concret. Este o dinamică pe care urmează să o concretizăm în săptămânile ce vin”, a spus Predoiu la News Hour with CNN.
Leave a comment