Premierul Marcel Ciolacu spune că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre funcţia de preşedinte al Consiliului European și susține că „este o şansă reală pentru România”, iar șeful statului ar putea prelua această funcție în luna mai. Amintim că scenariul ca Iohannis să devină șef al Consiliului European, vehiculat de mai multă vreme în cercurile partidelor, a fost repus pe masă în aceste zile.

Întrebat, joi, de jurnaliști, dacă Iohannis are vreo șansă să conducă Consiliul European, Marcel Ciolacu a susținut că, de fapt, „șansa reală” este a României:

  • „Părerea mea este că are o șansă reală România, nu președintele Klaus Iohannis pentru Consiliul European și chiar avem un culoar foarte bun.
  • Chiar e o temă serioasă și pentru România ar însemna extraordionar de mult să avem președintele Consiliului UE indiferent de la ce partid. Este vorba de România”.

Iohannis ar putea să preia funcţia de preşedinte al Consiliului European în luna mai, iar atunci ar trebui să îşi dea şi demisia din funcţie.

  • „Dacă se negociază ca președintele Iohannis să preia din mai președintia, se va negocia să preia si în urmatorul mandat din octombrie”, a spus Ciolacu.

Săptămana viitoare, Iohannis va merge în Parlamentul European, unde va susține un discurs.

Discuția ca Iohannis să preia funcția de președinte al Consiliului European a ajuns în spațiul public după ce a fost purtată în prima ședință din acest an a Coaliției. Potrivit surselor HotNews.ro, social-democrații au fost cei care au ridicat problema unei eventuale numiri a președintelui Klaus Iohannis în fruntea Consiliului European din luna iunie.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *