Politia Romana se plange de lipsa dotarilor desi s a cheltuit peste un miliard de lei Ce achizitii a facut IGPR jpg
poliția română

Polițiștii din stradă se plâng de fiecare dată de lipsa dotărilor. De multe ori vedem știri cu oameni ai legii care nu au uniforme, care nu au pistoale sau alte unelte necesare în activitatea care trebuie să inspire siguranță și încredere.

Am ales să analizăm achizițiile Inspectoratului General al Poliției Române pentru a vedea dacă, într-adevăr, nu sunt bani pentru dotarea polițiștilor.

Poliția Română a făcut peste 320 de contracte

Peste un miliard de lei a cheltuit Poliția Română în doi ani și jumătate dacă este să luăm în calcul și taxa pe valoare adăugată. Peste 320 de contracte publice au fost analizate pentru a vedea ce a cumpărat instituția, de la cine și mai ales la ce preț. Este vorba numai despre contractele mari care au fost încheiate la sediul central.

Poliția Română nu prea are niciun motiv să se plângă de dotări. Cel puțin la centru, lucrurile stau foarte bine.

Polițiștii pot să utilizeze un sistem mobil pentru scanarea vehiculelor și containerelor care a costat peste 7 milioane de lei. Ei au la dispoziție o dronă care a costat 300.000 de euro și ar mai putea să primească alte două de la același furnizor.

5 cellbite graykey

Multe programe pentru a intra în telefoanele suspecților

Cinci milioane de lei a costat soluția informatică achiziționată de IGPR pentru recunoașterea facială a suspecților. Numai în 2021, Poliția Română a scos din buget 10 milioane de lei pentru calculatoare și alte echipamente IT. Alte 30 de milioane de lei s-au dus în mod egal pentru sistemul de gestiune și recunoaștere a amprentelor și pentru camerele video care vor fi purtate de ofițeri și subofițeri în timpul misiunilor.

Un chilipir de 400 de mii de lei a fost reprezentat de 15 unități mobile prin intermediul cărora polițiștii pot să copieze datele din telefoanele suspecților. 1,2 milioane de lei au costat împreună răngile pentru deschiderea ușilor, aparatul care face analiza documentelor pentru a vedea dacă acestea sunt false.

5 maltego

Softuri pentru lupta împotriva hackerilor

9 milioane de lei au fost plătite de poliție pentru a achiziționa instrumentele utilizate în general de hackeri. Programele Cellbrite sau Graykey pentru extragerea de date din telefoanele mobile, Maltego sau Oxygene Forensic Detector pentru scanarea computerelor sau ruterul fals WiFi Pinneaple s-au aflat pe lista de cumpărături ale Poliției Române.

Nu mai puțin de 36 de milioane de lei costă aparatele de măsurat alcoolul participanților la trafic. Acesta este valoarea acordului cadru, urmând ca aparatele să fie aduse în tranșe. Mult mai puțin, 3,8 milioane de lei costă un sistem secret de monitorizare a traficanților de țigări de la frontiera cu Ucraina. Atât de secret este acest sistem încât nu a fost publicat un caiet de sarcini și nu știm exact ce a cumpărat Poliția Română.

Echipamentele de monitorizare prin GPS și radarele laser

Polițiștii au cumpărat și 30 de echipamente de monitorizare prin GPS care să fie puse pe mașinile suspecților în vederea supravegherii operative. Radarele laser au mai scos 10 milioane de lei din visteria Inspectoratului General al Poliției Naționale. 

Upgrade-ul la softul utilizat la perchizițiile informatice a costat șase milioane și jumătate. IGPR a mai cheltuit 14 milioane de lei pentru un sistem de monitorizare a traficului care permite identificarea numerelor de mașină.

În perioada analizată cel mai mare contract atribuit de Poliția Națională a fost de 70 de milioane de lei. Banii au fost plătiți pentru sistemul de monitorizare a persoanelor aflate sub control judiciar.

Bani pentru foși ofițeri de informații

Contractul a fost câștigat de firma unui fost ofițer SRI care gravitează în jurul banilor publici. Centrul pentru Servicii de Radio Comunicații este deținut de Călin Radu și Sergiu Anton, ultimul fiind avansat de Traian Băsescu la gradul de general de brigadă.

Altă companie care apare cu obsedanță pe lista de furnizori ai poliției este Intergraph Computer. Patronul Marcel Foca a fost coleg de ONG cu Sevil Saideh, propunerea lui Dragnea de premier în  2016. În total această companie a semnat contracte în valoare de 22 de milioane de lei cu IGPR.

Aproape aceiași este și valoarea contractelor semnate de compania Q east Software cu Poliția Română. Compania este deținută de Marius Sticlaru, un fost ofițer al Serviciului Român de Informații care este furnizor și pentru DNA, DIICOT și Parchetul General.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *