Uniunea Europeană a respins ferm informațiile potrivit cărora ar avea intenția să-l sancționeze pe jurnalistul american Tucker Carlson în urma interviului istoric pe care l-a realizat cu președintele rus Vladimir Putin.
Acuzațiile în acest sens au fost respinse, iar Comisia Europeană, prin vocea unui responsabil, a subliniat că în prezent nu există discuții legate de acest subiect în cadrul organismelor relevante ale UE, transmite Euronews, preluat de B1TV.
Informațiile despre posibile sancțiuni împotriva lui Tucker Carlson au apărut în urma comentariilor unor conservatori, care l-au descris pe jurnalist ca fiind un purtător de cuvânt și propagandist pentru regimul lui Putin. Totuși, acești membri nu au competența de a propune sau aproba sancțiuni, iar remarcile lor nu au fost corect asociate cu planurile reale ale UE.
„În prezent, nu există discuții în cadrul organismelor relevante ale UE legate de această persoană specifică (…) persoana americană care se află la Moscova”, a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri externe și politică de securitate.
Interviul lui Tucker Carlson cu Vladimir Putin a fost considerat istoric, întrucât a adus la lumină câteva declarații neobișnuite din partea liderului rus. Putin a dezvăluit că, în trecut, l-ar fi întrebat pe președintele american Bill Clinton despre posibilitatea ca Rusia să adere la NATO, la care Clinton ar fi răspuns că ar fi un lucru posibil.
„Credeți că dacă Rusia ar cere să adere la NATO, acest lucru s-ar întâmpla?”. Liderul de la Kremlin a declarat că pe atunci i s-a răspuns că „Știți, e interesant. Cred că da”.
Putin a negat și existența unor planuri de invazie în Polonia, precizând că Rusia nu are interese acolo sau în alte țări precum Letonia.
„Nu avem interese în Polonia, Letonia sau oriunde altundeva. De ce am face asta? Pur şi simplu nu avem niciun interes (…). Nu se pune problema”, a mai spus președintele rus.