PSD Iași anunță bilanțul racolărilor pentru alegerile locale: 8 primari și peste 50 de consilieri de la PNL, USR și PMP

PSD Iaşi anunţă joi că încă un primar PNL va candida pe listele PSD la alegerile locale, precizând că până acum șase primari şi un viceprimar PNL, un primar USR, un primar PMP şi peste 50 de consilieri locali s-au alăturat social-democraţilor la Iaşi.

Primarul Costel Hugianu şi cei 8 consilieri locali ai comunei Stolniceni-Prăjescu se alătură social-democraţilor şi vor candida din partea PSD la alegerile locale. Aceştia au regăsit în echipa social-democrată condusă de prefectul Bogdan Cojocaru mediul constructiv de continuare a proiectelor şi investiţiilor pentru comunitate într-o manieră onestă, echilibrată şi competentă”, a transmis PSD Iaşi, potrivit Nesws.ro. Conform aceleiaşi surse, până acum, șase primari şi un viceprimar PNL, un primar USR, un primar PMP şi peste 50 de consilieri locali s-au alăturat echipei social-democrate de la Iaşi. „Mă bucur că echipa noastră se consolidează din ce în ce mai mult la nivelul comunităţilor locale. La Stolniceni-Prăjescu nu a mai fost acelaşi ritm de dezvoltare ca în mandatul social-democrat de la Consiliul Judeţean atunci când a fost pusă la punct infrastructura rutieră şi au fost atrase sume guvernamentale considerabile pentru investiţii în utilităţi, reabilitarea şi modernizarea şcolilor şi grădiniţelor, construirea de terenuri de sport. Am încredere că alături de toţi primarii social-democraţi şi colegii noştri din întreaga organizaţie formăm deja o echipă pregătită din toate punctele de vedere să câştige Consiliul Judeţean, cât mai multe primării în judeţ şi cât mai mulţi consilieri locali”, a declarat Bogdan Cojocaru, preşedintele PSD Iaşi. Din echipa PSD Iaşi fac parte acum primarii comunelor Balş (Constantin Golduţ), Valea Seacă (Neculai Miron), Brăeşti (Vasile Butnaru), Gropniţa (Ionel Oneaga), Dobrovăţ (Cătălin Martinuş), Gorban (Silviu Isari), Mirceşti (Leon Bălteanu), viceprimarul comunei Lespezi (Lucian Marcu), echipei urmând a i se mai alătura în următoarea perioadă şi alţi administratori de comunităţi locale din judeţ.

 

 

Ultimele știri

Avertismentul lui Vucic după violențele din Serbia: „Dacă statul nu reacționează la teroare, vom lua propriile decizii”

Aleksandar Vucic amenință cu „autoorganizare” dacă statul sârb nu reacționează la violențele împotriva susținătorilor săi, după asaltul asupra televiziunii Informer.

DIICOT vrea audierea unui afacerist italian în dosarul în care Georgescu este acuzat că a condus un grup infracțional

DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena, legat de dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu.

Kelemen Hunor crede că Guvernul rezistă până în 2028. „Acest joc nu se poate repeta la nesfârșit”

Kelemen Hunor crede că actualul Guvern va rămâne la putere până în 2028, pentru că fără AUR o moțiune de cenzură nu poate trece.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine