La trei zile de la închiderea urnelor, procesul electoral încă nu s-a încheiat în unele secții de votare, din cauza problemelor la închiderea cheilor de verificare, adică numărul total de votanți minus buletinele din urne nu iese pe zero. Situația este deosebit de gravă în sectoarele 1 și 2 din București, unde diferența dintre candidați este foarte mică.
Reprezentanții societății civile care au monitorizat alegerile explică de ce s-a ajuns în această situație fără precedent. Elena Calistru, președinta asociației Funky Citizens, a declarat pentru HotNews: „S-au întâlnit două vulnerabilități majore ale sistemului nostru electoral. Unu, că noi nu avem încă digitalizată și foarte bine stabilită procedura asta de management electoral, iar a doua este o problemă de policy, că avem alegeri locale într-un singur tur și că foarte multe dintre cursele acestea se decid la un număr extrem de mic de voturi.”
Calistru a subliniat că „societatea civilă a atras atenția din timp guvernanților că vor fi probleme din cauza comasării alegerilor, dar a fost ignorată” și a avertizat că „e extrem de important să nu existe suspiciuni și întreg procesul electoral să se termine corect, altfel se știrbește din tot ce înseamnă încredere în procesul democratic”.
Septimius Pârvu de la Expert Forum, un alt ONG care a monitorizat alegerile, a confirmat că „principala problemă a fost comasarea alegerilor”. El a menționat și posibile erori în procesele verbale: „Noi am primit și reclamații de la alegători care s-au uitat pe procesul verbal și votul nu apărea pe procesul verbal”.
Între timp, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Grebă, propune ca „presa, candidații și observatorii să nu mai aibă acces în secții la numărare”, motivând că „în înghesuiala de acolo nu ai luciditatea necesară să completezi întotdeauna corect”. Propunerea sa vizează revizuirea legislației electorale.