Putin nu vrea pace în Ucraina și amenință că va merge „până la capăt”

Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat președintele rus Vladimir Putin, într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizitei sale în Vietnam, după cea efectuată în Coreea de Nord, potrivit Agerpres.

„Pentru Rusia, aceasta (înfrângerea strategică) ar însemna sfârşitul statalităţii sale, iată ce ar însemna asta. Aceasta înseamnă sfârşitul istoriei de 1.000 de ani a statului rus. Cred că acest lucru este clar pentru toţi. Şi atunci apare întrebarea, de ce să ne fie frică? Nu este mai bine atunci să mergem până la capăt? Aceasta este o logică formală elementară”, a spus Putin, răspunzând la întrebările jurnaliştilor ruşi.

Trupele ruse se pregătesc pentru toate scenariile posibile ale evoluţiei situaţiei în Ucraina, a afirmat preşedintele rus, care a avertizat Kievul să nu încerce să alunge forţele ruse din regiunea Harkov, întrucât astfel de tentative, a spus el, vor duce la pierderi mari pentru Ucraina, potrivit RIA Novosti.

„Ştim că, în principal, americanii şi europenii îi împing pe ucraineni să ne alunge unităţile la graniţa de stat cu orice preţ – cu orice preţ, vreau să subliniez – şi intenţionează să prezinte acest lucru drept un succes major pe anul 2024 în perspectiva aşteptatului summit al NATO şi apoi a alegerilor din SUA”, le-a spus el ziariştilor ruşi.

În acest context, Putin a afirmat că Rusia se gândeşte la posibile modificări ale doctrinei sale privind utilizarea armelor nucleare, potrivit Reuters, notează sursa citată.

Doctrina în vigoare prevede că Rusia poate utiliza astfel de arme ca răspuns la un atac nuclear sau în cazul unui atac convenţional care reprezintă o ameninţare existenţială pentru stat.

De la începutul războiului în Ucraina, unii „ulii” din rândul analiştilor militari ruşi au susţinut că Rusia ar trebui să îşi reducă pragul de utilizare a armei nucleare.

Cu toate acestea, Putin a declarat că nu este nevoie ca Rusia să efectueze un atac nuclear preventiv.

Ultimele știri

Guvernul vrea bugetul pe 2027 votat până la final de an. Cărbunaru anunță un calendar accelerat

Guvernul vrea ca bugetul pe 2027 să fie votat în Parlament până la finalul anului, anunță Dan Cărbunaru.

Luca Niculescu caută sprijin pentru Dacian Cioloș la șefia Francofoniei. Discuție cu premierul Marocului înaintea votului decisiv

Luca Niculescu a discutat cu șefa Guvernului Marocului despre candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei, înaintea votului din 16 noiembrie.

Soluţia propusă de Radu Miruţă, fost ministru al Apărării, pentru „corectarea nedreptăţii” de la pensiile militare

Radu Miruță propune un fond din daunele recuperate de MApN pentru actualizarea pensiilor militare, considerată o obligație restantă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine