grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că defrişările de pe Valea Oltului nu se pot face pe timpul nopții nici „dacă ar fi batalioane de ostaşi galbeni pe versanţi”, criticându-i pe cei care susțin o astfel de variantă, printre care se numără și președintele PNL, Nicolae Ciucă. Lucrările sunt în grafic, a mai spus el, anunțând că va merge pe șantier săptămâna viitoare.

„Marţi, în principiu, o să merg să văd cum se desfăşoară lucrările. O să fie marţi două săptămâni de la acele restricţii absolut necesare, asta fiindcă am văzut că sunt unii care îşi dau cu părerea. Sunt absolut necesare, iar discursuri din acestea populiste care dau bine electoral, dar care nu au nicio legătură cu partea practică pe mine nu mă impresionează şi, şi dacă ar fi batalioane de ostaşi galbeni pe versanţii din Valea Oltului, eu nu cred că s-ar putea face defrişări pe timp de noapte şi nu că nu cred eu, nu crede nimeni, fiindcă această decizie a fost luată urmare a consultărilor cu toţi cei care se pricep”, a declarat Sorin grindeanu vineri, într-o conferinţă de presă la Timișoara, citat de Agerpres. El a mai spus că astfel de declaraţii „populiste” trebuie ignorate. „Aşa că declaraţii din acestea populiste şi care cred unii că aduc voturi trebuie ignorate. Şi le mai spun ceva: niciodată nu vor câştiga voturi cu declaraţii de tip PP-DD, AUR şi alte asemenea formaţiuni politice, fiindcă aceste declaraţii sunt în acea linie. Mă aşteptam la mai multă seriozitate”, a spus Grindeanu.

Potrivit ministrului, lucrările sunt în grafic, iar traficul va fi reluat în data de 9 august. „Aseară, raportul, că îmi vine în fiecare zi raport pe ceea ce se întâmplă pe Valea Oltului, arată că sunt undeva la 40%, ceea ce înseamnă foarte bine. Marţi o să fiu personal acolo să verific, sunt în grafic, ceea ce înseamnă că, aşa cum am spus, 9 august se reia circulaţia pe Valea Oltului”, a adăugat el.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *