sâmbătă, octombrie 3, 2026
11 C
București

Adrian Cozma critică vizita lui Ciolacu la mănăstirile din Moldova: “cred că s-a dus la mănăstire acum să se lepede de Dragnea și de Iliescu”

Deputatul PNL Adrian Cozma a lansat un atac dur la adresa premierului Marcel Ciolacu, în contextul recentei sale vizite la mănăstirile din nordul Moldovei. Cozma a caracterizat această deplasare ca fiind o încercare de a atrage atenția în vederea unei posibile candidaturi prezidențiale.

“Singura diferență este că de când este candidat la prezidențiale ne anunță că merge la biserică. Până atunci nu ne-a anunțat”, a declarat Cozma, sugerând că această vizită ar fi mai degrabă o mișcare de imagine decât una de convingere personală, transmite B1TV.

Deputatul liberal a mers mai departe cu criticile sale, afirmând: “Domnul Ciolacu cred că s-a dus la mănăstire acum să se lepede de Dragnea și de Iliescu, numai că părintele de acolo i-a spus că nu se poate lepăda, o duc cu ei până la capăt.”

Cozma a subliniat importanța ca dreapta politică să câștige în continuare președinția României, declarând: “Eu cred în continuare că dreapta trebuie să dea viitorul președinte al României și de aceea eu cred și am fost cred printre primii care acum câteva luni am spus că trebuie să reconstruim dreapta, un proiect de dreapta.”

În final, deputatul PNL a speculat asupra motivelor pentru care Ciolacu nu și-a anunțat încă oficial candidatura: “Domnul Ciolacu evită să anunțe candidatura pentru că știe că nu poate câștiga președinția României”.

Ultimele știri

Kremlinul se apără după avertismentul nuclear dat NATO. „Nu trebuie privit drept agresiv”

Kremlinul dă asigurări că scrisoarea despre riscul nuclear legat de Kaliningrad nu e un gest agresiv față de NATO.

Apa de la robinet din Slobozia, declarată potabilă, dar localnicii refuză să o bea: „Un pic mai închisă, mai spre ruginiu”

Deși declarată potabilă, apa din Slobozia are culoare maronie de o lună și jumătate. Localnicii refuză să o consume.

Industria auto românească pierde 30.000 de locuri de muncă. Producția scade, deși piața europeană crește

Peste 30.000 de locuri de muncă au dispărut din industria auto românească, iar producția scade cu 12,7%, deși piața UE crește.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine