Marcel Ciolacu și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. El a transmis un mesaj audio către PSD

Președintele PSD Marcel Ciolacu și-a anunțat, marți, colegii din partid că va candida la alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut într-un mesaj obținut în exclusivitate de Antena 3 CNN.

„Vă salut. Sunt Marcel Ciolacu. După ce m-am consultat cu foarte mulți dintre domneavoastră am luat decizia să candidez la președinția României. Am vrut să aflați asta de la mine și nu de la televizor pentru că această decizie o vom dezbate sâmbătă la Congresul PSD. Avem cea mai bună echipă pentru România așa cum am arătat la toate alegerile din acest an. Sunt sigur că împreună vom reuși să recâștigăm președinția după 20 de ani. Sâmbătă, la Congres voi prezenta planul meu pentru România. Sper din toată inima să îmi acordați onoare de a lupta în numele dvs. și al românilor. Contez pe voi toți și vă aștept alături de campania noastră”, le -a transmis Ciolacu colegilor din partid.

Ciolacu a evitat până acum să spună clar dacă va candida sau nu pentru Palatul Cotroceni, inclusiv unii dintre colegii săi de partid considerând că ezitările sale ar arăta că, de fapt, nu își dorește să candideze.

În weekend-ul trecut, însă, președintele PSD a purtat discuții telefonice cu șefii organizațiilor județene, pentru a se asigura că are spijinul lor pentru această candidatură, mai ales în condițiile în care Congresul, care va reuni la București câteva mii de social-democrați, trebuie să dea un semnal triumfalist pentru lansarea campaniei electorale pentru prezidențiale.

Sâmbătă, 24 august, social democrații vin la București la Congresul partidului, unde președintele va fi ales prin vot pe telefon, cu un cod QR.

Ultimele știri

Pensionarii militari ar putea primi bani înapoi. Radu Miruță a depus un proiect de lege pentru restituirea impozitului progresiv

Radu Miruță a depus un proiect de lege pentru restituirea banilor reținuți de la 27.000 de pensionari militari prin impozitul progresiv.

Adrian Câciu ține lecții de economie „bolojeniștilor”. Diferențele ESA-cash, duble în 2026 / Fostul ministru: Un lucru „îngrijorător”

Adrian Câciu susține că diferența dintre deficitul ESA și cel cash s-a dublat în 2026 și acuză guvernarea de lipsă de transparență.

Luca Niculescu, prima vizită externă în Republica Moldova: „Nu vrem taxe mai mari, ci să cheltuim mai bine banii publici și o mai bună...

Luca Niculescu își face prima vizită externă la Chișinău, cu întâlniri la Maia Sandu, Vasile Tofan și Igor Grosu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine