sâmbătă, mai 2, 2026
11.3 C
București

Fără vize în SUA. Ambasadorul Andrei Muraru a explicat că România îndeplinește condițiile. Ce urmează

Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite, a făcut un anunț semnificativ privind progresul țării către aderarea la programul Visa Waiver. “Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme. De astăzi România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver” a transmis el.

Ambasadorul a explicat că această realizare coincide cu încheierea anului fiscal în Statele Unite, menționând că “ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută.” Deși se așteaptă o confirmare oficială din partea autorităților americane, Muraru a subliniat că, conform evaluărilor, “Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere” pentru cererile de viză, transmite B1TV.

Privind spre viitor, ambasadorul a estimat că “primii români să poată călători fără vize în Statele Unite în prima parte anului viitor.” El a subliniat beneficiile acestui statut, afirmând că “călătorind mai ușor, românii vor construi mai multe punți și vor putea impulsiona astfel comerțul sau investițiile.”

Muraru a anticipat și efecte pozitive asupra conectivității aeriene, menționând că “ne așteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România și America.”

“Alianța cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generație după generație a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârșită” a conchis el.

Ultimele știri

Fostul preşedinte executiv al UDMR,Takács Csaba, a murit strivit de tractor

Fostul președinte executiv al UDMR, Takacs Csaba, în vârstă...

Peter Magyar își pune rudele în locul oamenilor lui Viktor Orban. Pe cine va instala ministru al Justiției

Viitorul premier al Ungariei, Peter Magyar, a anunțat că...

Iranul arată cu degetul spre omul care a ruinat negocierile cu SUA. Acuzații grave de sabotaj

Conducerea politică a Iranului este zguduită de o criză internă majoră,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine