Parchetul General s-a autosesizat în cazul Dianei Șoșoacă, după ce aceasta a promovat, într-un videoclip, sâmbătă noaptea, într-un videoclip postat pe YouTube, mesaje legionare. “Trăiască Legiunea și Căpitanul, Omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum”, a spus Șoșoacă, după ce Curtea Constituțională i-a interzis să candideze la alegerile prezidențiale.
Ancheta procurorilor vizează încălcarea articolului 5 din OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii: ”Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi”
Pe numele Dianei Șoșoacă a mai fost depusă o plângere la Parchet, în februarie, când Institutul pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” a invocat un comunicat al SOS în care era elogiat poetul legionar Radu Gyr.
E vorba despre un comunicat al Partidului SOS România, semnat de Diana Șoșoacă, în care e citată o poezie scrisă de Radu Gyr.
”Radu Gyr a fost comandant legionar șii demnitar în cadrul Ministerului Educației, Artelor și Cultelor în perioada Statului Național-Legionar, precum și ideolog al Mișcării Legionare. În această calitate, Radu Gyr a fost autorul mai multora dintre imnurile Mișcării Legionare, printre care ,,Sfântă tinerețe legionară”. A fost condamnat în ”lotul ziariștilor”, pe baza legii nr. 312/1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țăii sau de crime de război prin Hotărarea nr. 2 din 4 iunie 1945, acesta având astazi statutul de criminal de război”, se arată în sesizare.