Nicolae Ciucă respinge ferm orice colaborare viitoare cu PSD. „Asta este o chestiune și de principiu"

Nicolae Ciucă, președintele PNL și potențial candidat la alegerile prezidențiale, a făcut declarații tranșante luni seară într-o intervenție la B1 TV, marcând o distanțare clară față de PSD și respingând orice posibilitate de colaborare viitoare cu acest partid.

Ciucă a afirmat categoric: Nicolae Ciucă nu va mai fi niciodată prim-ministru într-un Guvern al PSD sau împreună cu PSD. Asta este o chestiune și de principiu”. Această declarație vine ca răspuns la speculațiile repetate privind o potențială numire a sa ca premier într-un viitor guvern PSD.

Fostul premier a acuzat PSD de strategii politice menite să-i blocheze accesul în turul doi al alegerilor prezidențiale, transmite B1TV. El a sugerat că decizia CCR privind respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă ar fi parte dintr-un plan mai amplu al PSD: „prin această modalitate prin care încearcă să intre în turul doi cu George Simion, nu este nimic altceva decât reiterarea, o replicare a ceea ce s-a întâmplat în anul 2000, când președintele Iliescu a intrat în turul doi cu Vadim Tudor”.

Ciucă s-a poziționat ca principalul adversar al PSD, declarând: „singurul candidat de care le este teamă sunt eu”. El a interpretat declarațiile repetate ale PSD despre o potențială numire a sa ca premier drept un semn de „disperare” din partea social-democraților.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *