vineri, octombrie 2, 2026
20.9 C
București

Curtea Constituțională va fi scoasă pe tușă la alegerea președintelui. Proiect de lege depus de PSD

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunțat miercuri că a depus un proiect de lege în Parlament pentru modificarea legislației privind alegerea președintelui României și funcționarea Curții Constituționale a României (CCR). Scopul proiectului este eliminarea CCR din procesul de aprobare a contestațiilor legate de candidaturile la alegerile prezidențiale.

Cazanciuc a explicat că această modificare legislativă urmărește asigurarea unui proces echitabil, în care părțile implicate să poată participa la procedurile jurisdicționale și să-și susțină cauza direct. El a subliniat că, în forma actuală, CCR funcționează ca o instanță de drept comun, însă procedura acesteia nu permite prezența părților în timpul soluționării contestațiilor, ceea ce ar putea fi interpretat ca o încălcare a dreptului la apărare, conform articolului 21 din Constituția României și articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, transmite B1TV.

„Modificarea propusă are rolul de a menține CCR în poziția sa supremă în ierarhia instituțională a statului român. Curtea Constituțională trebuie să se concentreze pe respectarea procedurii pentru alegerea președintelui, fără a desfășura o activitate jurisdicțională cu caracter tehnic. Aceasta înseamnă ca CCR să vegheze la respectarea dispozițiilor constituționale și legale în materie, dar fără a se implica în procesul tehnic al aprobării candidaturilor”, a declarat Robert Cazanciuc.

Proiectul legislativ al PSD vine în contextul unor dezbateri mai ample privind atribuțiile și responsabilitățile CCR în procesul electoral, după scandalul public izbucnit ca urmare a respingerii candidaturii Dianei Șoșoacă, cu o motivare criticată atât de politicieni cât și de opinia publică.

Ultimele știri

Prima reacție din AUR după audierea lui Ilie Bolojan la DNA: “Nu ai cum să nu te gândești că este și o implicație politică....

Petrişor Peiu (AUR) vede suspiciuni politice în jurul audierii lui Ilie Bolojan la DNA Iaşi, dar spune că partidul nu-l susţine.

Moșteanu, fost ministru USR la Apărare, manager la un club de biliard înainte, mesaj agramat pe rețelele sociale. Oamenii l-au „taxat” în comentarii

Ionuț Moșteanu, fost ministru USR al Apărării, a scris o propoziție cu acord greșit pe Facebook. Internauții l-au ironizat imediat.

AUR acuză o manevră politică la DNA. Partidul spune că Bolojan este „flexibilizat” înainte de consultările de la Cotroceni

AUR acuză o manevră politică în spatele citării lui Bolojan la DNA, chiar înainte de consultările de la Cotroceni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine