Marcel Ciolacu anunță Schengen-ul terestru până la finalul anului, cu „voia” Austriei. „Sunt într-un contact cu cancelarul Nehammer”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că România va adera anul acesta la Spațiul Schengen terestru, exprimându-și optimismul în legătură cu decizia care ar putea fi luată în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din decembrie.

„Se află pe agendă, nu este un vot, pentru că, între timp, ştiţi la fel de bine ca şi mine că de abia s-au terminat alegerile din Austria. Şi era foarte puţin probabil că Austria îşi va schimba părerea, după numai câteva zile de la alegeri”, a explicat Ciolacu, conform B1TV. Premierul a menționat că este în contact cu cancelarul austriac Karl Nehammer și că decizia ar putea fi luată în cadrul următoarei reuniuni JAI, programată între 11 și 13 decembrie.

Ciolacu a reiterat că România ar putea intra în Schengen terestru până la sfârșitul anului, subliniind că speră ca situația să se clarifice până atunci.

„Se află pe agendă, nu este un vot, pentru că, între timp, ştiţi la fel de bine ca şi mine că de abia s-au terminat alegerile din Austria. Şi era foarte puţin probabil că Austria îşi va schimba părerea, după numai câteva zile de la alegeri.

Sunt într-un contact cu cancelarul Nehammer, să vedem ce majoritate se creează în Austria, şi mai este un JAI, parcă pe 11-13 decembrie. Eu sper, ca până atunci, să se lămurească foarte mult lucrurile”, a precizat Marcel Ciolacu.

Pe lângă sprijinul intern, România beneficiază și de susținerea Ungariei în acest demers. Premierul ungar Viktor Orban a solicitat, în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European, ca Bulgaria și România să devină membre depline ale zonei Schengen până la finalul anului. Orban a făcut această declarație în contextul prezentării priorităților președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene.

Ultimele știri

Cum a câștigat Lula alegerile din Brazilia. Judecătorul care a prelungit votul i-a fost avocat în dosarul de corupție

Lula a câștigat alegerile din Brazilia, dar decizia fostului său avocat, acum judecător la Curtea Supremă, de a prelungi votul stârnește controverse.

Rareș Hopincă aduce 38,8 milioane de euro în Sectorul 2. Banii vin de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Rareș Hopincă a semnat la Paris un contract de 38,8 milioane de euro cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru investiții în Sectorul 2.

Toni Neacșu explică termenul-limită în dosarul Georgescu. Expirarea mandatului de arestare face imposibilă judecarea prelungirii

Avocatul Toni Neacșu contrazice informațiile din presă: termenul pentru contestația DIICOT la eliberarea lui Georgescu expiră miercuri, nu joi.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine