sâmbătă, octombrie 3, 2026
12.3 C
București

Înțelegerea secretă între Gigi Becali și Viorel Hrebenciuc, în folosul lui George Simion

Gigi Becali a dezvăluit că Viorel Hrebenciuc i-a cerut să-l sprijine pe George Simion, liderul AUR, pentru a-l ajuta să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Într-o intervenție la Realitatea Plus, Becali a explicat că inițial Hrebenciuc l-a abordat pentru a-l sprijini pe Mircea Geoană, dar, apoi, solicitarea s-a îndreptat către Simion.

Becali a mai spus că Sebastian Ghiță i-a făcut o solicitare similară, în sprijinul liderului AUR, și a susținut că există un plan pentru a ataca toți ceilalți candidați la prezidențiale, cu excepția lui Simion. Potrivit lui Becali, scopul ar fi ca Simion să ajungă în turul al doilea.

De asemenea, Becali a menționat că ar susține public candidatura lui Nicolae Ciucă în cazul în care acesta ar ajunge în turul al doilea, în locul lui Simion, și a criticat abilitățile de politician ale liderului PSD, Marcel Ciolacu.

„Eu am vorbit si cu Hrebenciuc. Și mi-a zis: Măi nea Gigi, haide să îl băgăm pe Simion in turul doi. Am zis bine, hai să îl băgăm. A zis acum vreo lună jumate.

Hrebenciuc este prietenul meu. A rămas singurul prieten adevărat din toti, e un mare caracter. I-am zis, dar după aia în turul doi să nu va apucați să îl atacați pe Simion. Sa îi lăsam sa se bată, sa vedem cine e mai puternic. A zis o sa îl bată măr, pentru că Ciolacu nu e politician, e și el un băiat pe acolo.

Uite, îți spun eu cum îl bagă pe Simion în turul doi. Ai văzut ce se zice despre Geoana? Curvăsăraie, amantlâc, când colo, el era cu nevasta-sa. Ce fac ei? Zic „hai să îi atacăm pe toți candidații și să rămână numai Simion in turul doi”, a povestit Gigi Becali, conform B1TV.

Aceste declarații vin pe fondul unei relații tensionate între Ciolacu și Becali, după ce liderul PSD a afirmat că Becali nu are „stofă de politician”. Becali, care va candida la alegerile parlamentare din partea AUR, a răspuns că nu crede că Ciolacu este un politician adevărat și că sprijinul său va merge în direcția candidatului care va fi considerat mai puternic în turul al doilea.

Ultimele știri

Ucraina ridică adăposturi mobile la granița cu România, pe banii UE. Vor fi și la alte frontiere

Ucraina instalează adăposturi mobile la punctele de trecere cu România, Polonia și Moldova, cu sprijin financiar din partea UE.

Cine stă cu Călin Georgescu în celulă. Unul dintre arestați are legătură cu mafia albaneză

Călin Georgescu este cazat în arest alături de trei bărbați acuzați de trafic de droguri, unul dintre ei legat de mafia albaneză.

Industria auto românească pierde 30.000 de locuri de muncă. Producția scade, deși piața europeană crește

Peste 30.000 de locuri de muncă au dispărut din industria auto românească, iar producția scade cu 12,7%, deși piața UE crește.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine