luni, septembrie 21, 2026
20.2 C
București

Mesajul lui Klaus Iohannis către Maia Sandu, după ce a câștigat alegerile din Republica Moldova. „România rămâne cel mai implicat susținător”

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de felicitare către Maia Sandu, după ce aceasta a câștigat al doilea mandat prezidențial în Republica Moldova, subliniind importanța victoriei pentru viitorul european al țării.

Într-un mesaj postat pe rețeaua X, Iohannis a descris succesul lui Sandu drept „istoric”, afirmând că Republica Moldova se află acum „ireversibil” pe calea integrării europene.

Felicitări, Maia Sandu, pentru victoria istorică înregistrată! Poporul român este alături de cetățenii Republicii Moldova în această reușită, care ancorează ireversibil destinul țării în familia europeană,” a scris Iohannis.

Iohannis a vorbit din nou despre sprijinul României pentru dezvoltarea Republicii Moldova, subliniind că „România rămâne cel mai implicat susținător” în acest sens. De asemenea, Iohannis a menționat că noul mandat îi oferă Maiei Sandu „șansa unică de a continua și consolida reformele și progresele din ultimii patru ani, pentru a asigura stabilitatea, bunăstarea și pacea” în Republica Moldova.

Luni dimineața, rezultatele preliminare după procesarea a 99,77% din procesele verbale arătau că Maia Sandu a obținut 55,37% din voturi iar Alexandr Stoianoglo – 44,63%.

Ultimele știri

Claudiu Manda acuză o înțelegere secretă. Bolojan ar fi rămas premier printr-un acord cu Simion

Claudiu Manda acuză o înțelegere secretă între Ilie Bolojan și George Simion, ca replică la acuzațiile lui Siegfried Mureșan.

Autostrada Transilvania, aproape de un nou tronson finalizat. Un lot „blestemat” de 22 de ani ar putea fi deschis în noiembrie

Un tronson al Autostrăzii Transilvania, început acum 22 de ani și abandonat de trei constructori, ar putea fi deschis în noiembrie.

Nicușor Dan vorbește despre românii din Ucraina. Îi asigură că protecția lor rămâne o prioritate absolută

Nicușor Dan a discutat cu românii din Transcarpatia și a subliniat că protejarea drepturilor lor rămâne prioritară pentru statul român.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine