Elena Lasconi respinge suprataxarea populației pentru „peticirea” bugetului. „Cetățenii cinstiți nu merită creșteri de taxe peste noapte”

Elena Lasconi, președinta USR, a făcut un apel la transparență și sinceritate din partea guvernanților, subliniind că românii nu trebuie să suporte majorări de taxe pentru greșelile celor aflați la putere. Declarația vine în contextul discuțiilor despre bugetul de stat și necesitatea unor reforme concrete.

„Nu putem vorbi despre reforme fără cifre reale”

Într-un discurs susținut recent, Elena Lasconi a explicat că USR a cerut publicarea cifrelor reale ale bugetului pentru a putea discuta onest despre soluțiile necesare. Aceasta a invocat sacrificiul eroilor Revoluției din 1989 pentru a atrage atenția asupra importanței transparenței:

În urmă cu 35 de ani, 1166 de oameni și-au dat viața pentru libertate. Au murit ca minciunile să nu mai fie îmbrăcate în haina adevărului. Astăzi, suntem într-un moment greu pentru România. Avem nevoie de transparență, nu de jocuri de culise.”

Lasconi a subliniat că orice reformă trebuie să pornească de la o imagine clară a resurselor financiare:

Nu putem să vorbim despre reforme fără să stabilim precis pe ce bani ne putem baza.”

„Cetățenii nu trebuie să plătească pentru greșelile guvernanților”

Președinta USR a criticat dur guvernarea actuală pentru situația bugetară, afirmând că cetățenii nu trebuie să fie cei care plătesc pentru deciziile greșite ale politicienilor, transmite B1TV:

Cetățenii cinstiți din această țară nu merită ca pe spatele lor să se negocieze funcții, putere, influență. Nu merită ca peste noapte să li se mărească taxele doar pentru că cei aflați la putere au făcut praf bugetul statului.”

Lasconi a reiterat că rolul statului este să lucreze în beneficiul cetățenilor, nu invers:

Sistemul vechilor politicieni ne-a adus în situația în care suntem azi. După 35 de ani, merităm sinceritate totală. Merităm un stat care să lucreze pentru noi.”

În finalul declarației, Elena Lasconi a transmis un mesaj de unitate, subliniind necesitatea unei guvernări transparente și responsabile:

Indiferent ce ne așteaptă anul viitor, important este să fim sinceri și să trecem uniți peste aceste momente dificile.”

Declarațiile președintei USR vin pe fondul nemulțumirilor publice legate de posibilele creșteri de taxe și de modul în care este gestionat bugetul statului.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Directorul Romsilva apără salariile uriașe ale angajaților lui: Unii directori au spor, dar e stres mare pe management

Directorul Romsilva, Marius Sîiulescu, le-a luat apărarea angajaţilor din subordinea...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine