Comisia pentru controlul SIE a acoperit deplasările lui Gabriel Vlase la Abu Dhabi și cu avionul privat: „s-a realizat conform calendarului de activități al SIE”

Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe (SIE), deputatul PSD Mihai Weber, a declarat marți, după o întâlnire cu șeful SIE, Gabriel Vlase, că deplasarea acestuia în misiunea externă din Abu Dhabi, în timpul alegerilor prezidențiale din România, „s-a realizat conform calendarului de activități al SIE”.

Potrivit unui comunicat semnat de Mihai Weber, comisia a solicitat clarificări pentru a determina dacă această deplasare era necesară în contextul alegerilor din țară. „Deplasarea directorului SIE în misiunea externă, în timpul alegerilor prezidențiale din România, s-a realizat conform calendarului de activități al SIE pentru îndeplinirea misiunilor încredințate, prilejuită de evenimente naționale din țara de reședință, care impuneau prezența directorului SIE pe spațiu, în intervalul respectiv”, se precizează în comunicat.

De asemenea, Gabriel Vlase a fost întrebat și despre o deplasare externă din septembrie 2024, realizată cu un avion privat, în cadrul participării la Baku Security Forum. În acest sens, comunicatul menționează: „Misiunile executate de Serviciul de Informații Externe se efectuează în baza unor criterii foarte bine stabilite și în urma unei analize de risc, iar deplasarea în exterior se asigură cu orice mijloc de transport care răspunde cerințelor de securitate, operativitate, protecție și anonimat.”

Comisia pentru controlul SIE a considerat că toate misiunile menționate au fost derulate în conformitate cu procedurile interne și prioritățile instituționale ale Serviciului de Informații Externe.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Politolog despre Georgescu, după trimiterea în judecată: „Sper să înfunde pușcăria!”

Politologul Cristian Preda s-a exprimat extrem de dur miercuri,...

Se majorează taxa de drum. Noile tarife ale rovinietei

Guvernul pregătește majorarea rovinietei cu aproape 50%, în funcție...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine