sâmbătă, octombrie 10, 2026
17.9 C
București

Marcel Ciolacu adoptă un trend de pe TikTok și le arată urmăritorilor cum se pregătește pentru o zi la Guvern. „Sunt cam pe mod diesel, mai ales după campania electorală”

Premierul Marcel Ciolacu, care a fost candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a publicat sâmbătă un clip video pe rețeaua socială TikTok, în care le prezintă celor peste 143.000 de urmăritori pe care îi are cum se pregătește pentru o zi de lucru la Guvern.

„Get ready with me, să mergem la Guvern”, începe Marcel Ciolacu clipul video de 2 minute și 13 secunde, folosind un trend al influencerilor, cunoscut generației tinere.

Ciolacu, care a devenit foarte activ pe contul său de TikTok în ultima perioadă, spune că își începe dimineața cu o cafea făcută la aparat, fără de care spune că poate funcționa.

„Nu e o plăcere să te trezești așa de dimineață. (…) Sunt cam pe mod diesel, mai ales după campania electorală, am pornirea mai grea dimineața. În afară de șocul pe care l-am avut, ai un sentiment că te-a lovit trenul. De fapt, m-a și lovit trenul”, mai spune Ciolacu.

În continuare, premierul arată și hainele cu care se îmbracă și își prezintă „celebrii pantofi cu talpă roșie”.

„Ei vin cu un card, au garanție toată viața și în momentul când se zgârie îi pregătesc pentru a-i trimite la fabrică împreună cu cardul și o să vă arăt în perioada următoare când îmi vin de la fabrică cum arată. Chiar dacă au fost foarte criticați, sunt cei mai buni pantofi”, spune Ciolacu.

Ultimele știri

Moneda euro se prăbușește la cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni: Dolarul crește spectaculos

Euro a atins cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni, pe fondul crizei datoriei publice și protestelor din Franța.

Declarația momentului: Putin spune că Rusia este pregătită să facă totul pentru a ajuta Iranul

Putin i-a spus lui Pezeshkian că Rusia e gata să facă tot ce poate pentru a ajuta Iranul să iasă din conflict.

Ludovic Orban, despre desemnarea lui Luca Niculescu. „Președintele l-a protejat pe Grindeanu”

Ludovic Orban critică desemnarea lui Luca Niculescu ca premier și acuză o înțelegere ascunsă între Nicușor Dan și Sorin Grindeanu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine