Vasile Dîncu: Crin Antonescu a fost desemnat peste noapte, fără sondaje / Demisia lui Iohannis a accentuat senzația de haos

Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu a declarat marți că desemnarea lui Crin Antonescu drept candidat al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale s-a făcut fără o cercetare prealabilă. Cu toate acestea, el consideră că decizia trebuie respectată, deoarece o schimbare ar genera instabilitate politică.

Totodată, Dîncu a afirmat că demisia președintelui Klaus Iohannis este „neadecvată”, întrucât a alimentat percepția de haos politic în România.

Dîncu: Demisia lui Iohannis a amplificat incertitudinea

Referindu-se la efectele demisiei lui Klaus Iohannis, europarlamentarul PSD a explicat, într-o emsiune B1TV:

„S-a creat și mai tare senzația de haos politic în România, ceea ce nu e adevărat. Haosul e mai degrabă o încercare a celor care vor să răstoarne ordinea din acest moment, ordine care e dată de alegerile parlamentare legitime. Dl Iohannis, printr-o demisie târzie, mi se pare neadecvată acum, a reușit mai degrabă să accentueze o senzație de haos sau derivă politică în București. Asta va crea un bulgăre de zăpadă care accentuează nivelul dobânzilor și alte angajamente pe care România le are în Europa și în lume.”

Crin Antonescu, desemnat fără cercetări sociologice

În ceea ce privește candidatura la prezidențiale a coaliției, Vasile Dîncu a subliniat că desemnarea lui Crin Antonescu s-a făcut fără un sondaj prealabil, însă, odată luată decizia, ar trebui respectată:

„După părerea mea, va rămâne sau ar trebui să rămână pentru că e vorba de o decizie pe care coaliția a luat-o. Eu mi-am exprimat niște rezerve cu privire nu la candidat, ci la metodă. Poate trebuia să cercetăm un pic înainte de asta. Dar dacă am luat o hotărâre, cred că trebuie să meargă mai departe, pentru că e și aceasta o dovadă a seriozității cu care tratează coaliția problemele României.”

El a precizat că decizia a fost una politică și că PNL și-a asumat propunerea candidatului, în timp ce PSD urmează să desemneze viitorul premier.

„Am spus că trebuie să facem cercetări. Crin Antonescu a fost numit așa, peste noapte, înainte de a vedea cum stă în sondaje, dacă are șanse… Încercam să explic o situație.”

Antonescu, șanse mari de a intra în turul 2

Vasile Dîncu este de părere că fostul lider PNL are potențialul de a intra în turul doi al alegerilor prezidențiale, datorită sprijinului celor două mari partide din coaliție și a calităților sale de comunicator experimentat:

„Are în spate două partide foarte importante, este un om politic cu experiență, foarte bun comunicator, iar în rândul celorlalte partide există o fragmentare foarte mare.”

În ceea ce privește posibilitatea ca Ilie Bolojan să fie o variantă de candidat, Dîncu a evitat să comenteze, susținând că astfel de speculații pot genera instabilitate în cadrul coaliției.

 

Ultimele știri

ANAF nu a recuperat banii de la Klaus Iohannis. Șeful Fiscului promite că va merge până la capăt

ANAF nu a reușit să recupereze aproape 4,7 milioane de lei de la Klaus Iohannis. Dosarul se judecă acum la Tribunalul Hunedoara.

PSD îl atacă pe Bolojan cu datele Eurostat. „Lumina s-a aprins” pe deficitul lăsat de fostul premier. „Românii au fost chinuiți degeaba”

PSD acuză fosta guvernare Bolojan de creșterea deficitului bugetar, după ce Eurostat a arătat cel mai mare nivel din UE.

Bolojan, contestat pentru votul dat guvernului Niculescu. USR îl acuză că a pus partidul înaintea țării

Votul PNL pentru guvernul Niculescu, dat la îndemnul lui Bolojan, stârnește critici dure din partea USR și a lui Ludovic Orban.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine