Ministerul Educației implementează măsuri privind combaterea conținutului ilegal în mediul online!

Ministerul Educației a încheiat un parteneriat cu CNA pentru combaterea conținutului ilegal online și va iniția un parteneriat cu TikTok pentru promovarea educației și științei. Află mai multe despre aceste inițiative.

Un ghid în parteneriat cu CNA

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a realizat un parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului. Parteneriatul presupune un  Ghid privind Combaterea Conținutului Ilegal în Online realizat împreună cu CNA ce va fi prezentat și analizat în instituțiile de învățământ din țară.

Ministerul Educației inițiază un parteneriat cu TikTok

S-a stabilit de asemenea inițierea unui alt parteneriat, între Ministerul Educației și reprezentanții TikTok România. În cadrul acestuia s-ar organiza activități educaționale care ar avea la bază promovarea științei, precum și mecanisme de controlare a pseudoștiinței. O altă inițiativă ar fi crearea unor spații educaționale sigure, atât pentru copii cât și pentru adulți.

,,Văd pe unele rețele de socializare tineri din alte țări, care, alături de distracție, exemplifică și aspecte educațional-științifice (ex.: exerciții interesante de matematică), în timp ce la noi, tinerii cu același potențial ajung să exprime prea des lucruri caraghioase și/sau nedemne pentru un om. Sper din nou ca educația să le redea șansa să-și folosească potențialul bun pe care îl au. De aceea am inițiat astfel de demersuri educațional-științifice: pentru a întări și/sau a recupera potențialul, respectiv demnitatea umană. Educația este aici pentru toți cei care o caută!” a declarat Ministrul Daniel David în comunicatul de presă.

Ultimele știri

George Simion face acuzații grave despre Marius Lulea. Susține că fostul vicepreședinte AUR e șantajat într-un dosar legat de Rusia

George Simion susține că Marius Lulea este șantajat într-un dosar legat de Rusia, în plin scandal „cap de porc” la poarta casei acestuia.

Toni Neacșu nu înțelege deciziile din dosarul Georgescu. Fostul magistrat spune că noul dosar DIICOT pare făcut special pentru prelungirea arestului

Toni Neacșu spune că nu înțelege logica juridică din spatele prelungirii arestului lui Călin Georgescu și critică noul dosar DIICOT.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine