ANAF descoperă un prejudiciu de peste 3,6 milioane lei la o companie de transport alternativ

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a identificat un prejudiciu de peste 3,6 milioane lei în urma unui control efectuat la o societate cu sediul în București care furnizează servicii de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor Uber și Bolt.

Potrivit informațiilor furnizate de autoritatea fiscală, în perioada 30 ianuarie 2023 – 31 ianuarie 2024, operatorul economic verificat nu a respectat prevederile legale referitoare la înregistrarea și declararea veniturilor obținute din serviciile prestate, transmite B1TV.

În urma verificărilor, inspectorii fiscali au stabilit obligații fiscale suplimentare datorate bugetului general consolidat al statului în valoare de 3.671.286 lei, reprezentând impozite și taxă pe valoare adăugată neachitate.

Având în vedere că aceste fapte reprezintă încălcări ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și ale Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) vor iniția demersurile pentru sesizarea organelor de urmărire penală în vederea continuării investigațiilor.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Ciucu ripostează înainte de vot: Drulă m-a dezamăgit și personal și politic. Este cumva disperat

Invitat în ediția de marți a emisiunii Ai Aflat!...

Stegarul Dac, din nou pe macara. Pompierii au adus salteaua

Un nou incident petrecut în București, chiar de Ziua...

Anca Alexandrescu, ascensiune rapidă către fotoliul de primar general. Sondajul care arată poziția candidatei independente susținută de AUR

Candidata independentă Anca Alexandrescu, susținută de partidul AUR, înregistrează...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine