Victor Ponta a cumpărat cu bani publici o Tesla de 130.000 de euro. Acum spune că a greșit

Victor Ponta a spus, într-un interviu pentru Europa Liberă, că a greșit atunci când a cumpărat o Tesla de 130.000 de euro din bani publici. Candidatul la prezidențiale a cumpărat mașina electrică, pe care a catalogat-o drept o „investiție, în 2021, din subvenția de la stat alocată partidului său de atunci, Pro România. Pentru că partidul n-a mai făcut față datoriilor, Tesla lui Victor Ponta a ajuns la creditori. 

Europa Liberă scria în 2021 că la cererea lui Victor Ponta, Pro România a comandat o Tesla de culoare albastră, full electric, cu șapte locuri peste 500 km autonomie și peste 560 de cai putere, o versiune de top a companiei conduse de Elon Musk. Era la vremea aceea cea mai scumpă mașină deținută de un partid și a treia din colecția de lux a Pro România. Mașina nu a fost cumpărată din cotizațiile membrilor de partid, ci din subvenția de la stat.

„Am investit într-o Tesla a domnului Elon Musk. Am greșit. Da, pentru că și atunci și acum cred că partidele politice parlamentare trebuie să aibă fonduri de funcționare, aici includ și mașină și service”, a spus Victor Ponta acum la Europa Liberă.

„A fost luată de către…mă rog…nu mai vorbim despre ce fel de creditori, dar…cei care fac sute de milioane din bani publici printând afișe și pliante pe care nu le vede nimeni”, a spus fostul premier.

Pro România nu mai există astăzi. În 2020, partidul condus de Victor Ponta nu a trecut pragul pentru a intra în Parlament.

Ultimele știri

Comisia de la Veneția cere o reuniune pe tema „amendamentului Fritz”. Ministerul Justiției explică ce rol a avut

Comisia de la Veneția pregătește un aviz privind Legea integrității și cere o reuniune pe tema „amendamentului Fritz”.

Val de revoltați în PNL! Tabăra anti-Bolojan se mărește

Alin Tișe anunță că îl va contracandida pe Ilie Bolojan la șefia PNL, pe fondul unei nemulțumiri uriașe în rândul primarilor liberali.

Comisia de etică a UAIC l-a demis pe fiul lui Tudorel Toader, Alexandru: Acesta e acuzat de viol

UAIC l-a demis pe lectorul Ionuț-Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, acuzat de hărțuire sexuală și viol.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine