sâmbătă, martie 21, 2026
6.2 C
București

BEC a eliminat peste 600 de materiale publicitare politice considerate ilegale, de pe rețelele sociale. Când o persoană fizică devine „actor politic” și se alege cu postările șterse

Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat eliminarea a 609 materiale publicitare politice cu conținut ilegal de pe marile rețele sociale, în perioada 4-12 aprilie 2025. Dintre acestea, 149 au fost postate de persoane fizice, iar restul de 460 aparțineau unor actori politici cu funcții elective sau publice.

“În perioada 4.04 – 12.04.2025, au fost emise un număr de 175 decizii de admitere a plângerilor care vizau materiale publicitare politice cu conţinut ilegal, respectiv un număr de 104 decizii de respingere,” a comunicat BEC în precizările sale oficiale.

Conform autorității electorale, materialele eliminate aparțineau fie “unor actori politici care candidează ori deţin funcţii elective ori alte funcţii publice fără respectarea dispoziţiilor legale care reglementează semnalarea prin etichetare a materialelor de propagandă electorală, fie că au fost postate pe conturi a căror autenticitate nu poate fi verificată.”

BEC a clarificat anterior și condițiile în care postările persoanelor fizice sunt considerate materiale de propagandă electorală, menționând că: “în situaţiile în care persoanele fizice care nu deţin funcţii elective ori alte funcţii publice, postează pe conturile personale, deschise pe platformele online foarte mari, în mod preponderent şi repetitiv, aspect constatat direct şi nemijlocit de către BEC, materiale de propagandă electorală, atunci persoanele fizice dobândesc calitatea de actori politici cu potential de influenţare a electoratului.”

În aceste cazuri, titularii postărilor au obligația de a eticheta materialele respective “în scopul atenţionării şi informării corecte a publicului cu privire la caracterul de material publicitar politic al postării,” nerespectarea acestei cerințe ducând la calificarea materialului ca având conținut ilegal.

De asemenea, BEC a subliniat că materialele care “fac referire la modul de îndeplinire a atribuţiilor în exercitarea funcţiilor deţinute în prezent ori în trecut de către candidaţi, fără a conţine un îndemn direct ori indirect de a vota ori de a nu vota,” nu sunt considerate materiale publicitare politice.

 

Ultimele știri

George Lazăr, fost lider PNL Neamț, condamnat pentru corupție. Pedeapsa primită

George Lazăr, fost președinte al PNL Neamț, a fost...

Care e noul buget al Apărării în 2026. Peste 18,8 miliarde lei merge la înarmare

Parlamentul a aprobat bugetul Ministerului Apărării Naționale pentru 2026,...

Raportul Mondial al Fericirii 2026: pe ce poziție sunt românii în topul fericirii

Ziua Internațională a Fericirii, marcată pe 20 martie, aduce...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine