Crin Antonescu: USL s-a rupt pentru că Ponta a preferat o combinație ocultă în complicitate indirectă cu Traian Băsescu

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat marţi că USL s-a rupt din cauză că unul dintre liderii săi, Victor Ponta, a preferat să intre într-o „combinaţie tipică de deep-state, tipic ocultă, făcută în complicitate indirectă cu Traian Băsescu”.

Antonescu a mai spus că promisiunea era de succesiune pentru Victor Ponta la capătul mandatului lui Traian Băsescu, dar Ponta a reuşit atunci, în ciuda sprijinului din diverse direcţii, să-şi compromită şansele cam de unul singur şi a apărut un câştigător neaşteptat, Klaus Iohannis.

„USL-ul s-a rupt din cauză că unul dintre liderii săi, şi anume domnul Ponta, a preferat să intre într-o combinaţie tipică de deep-state, tipic ocultă, împotriva angajamentelor politice pe care le făcuserăm împreună, PSD şi PNL, domnul Ponta şi cu mine, pe care primisem milioane de voturi, 60% din voturile exprimate, înţelegere ocultă, făcută în complicitate indirectă cu Traian Băsescu, cu personaje care la vremea respectivă nu deţineau poziţii oficiale.

Era domnul George Maior, dar domnul Maior era şeful SRI, nu aveau o poziţie politică, şi personaje cum era doamna Elena Udrea, la vremea respectivă, din partea domnului Băsescu şi cunoscutul, celebrul şi dispărutul domn Sebastian Ghiţă, care şi astăzi este sponsorul politic-mediatic şi probabil moral al domnului Ponta”, a spus Crin Antonescu la Adevărul.

Antonescu a precizat că înţelegerea a fost „promisiunea de succesiune pentru Victor Ponta la capătul mandatului lui Traian Băsescu, care era al doilea mandat, ruperea înţelegerii cu ei şi, sigur, înlăturarea de la putere, ceea ce s-a şi întâmplat”.

 

Ultimele știri

România, ultimul loc în UE la salariul net. Taxele mănâncă avansul salarial din statistici

România are cel mai mic salariu mediu net din UE, deși salariile brute cresc mai repede decât media europeană.

Reacţia bizară a lui Nicuşor Dan, atunci când a fost întrebat despre mandatul lui Bolojan ca premier: „I-am mulţumit public”

Nicușor Dan a râs când a fost întrebat despre mandatul lui Bolojan, apoi a spus că nu vrea să intre într-o dezbatere politică.

După ce l-a făcut „nemernic” și „abject”, Ovidiu Vanghele se declară uimit de reacția lui Nicușor Dan

Ovidiu Vanghele a reacționat după ce președintele Nicușor Dan i-a interzis accesul la conferințele de presă de la Cotroceni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine