Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit într-un interviu pentru Digi24 despre măsurile fiscale pe care și le-ar dori pentru scăderea deficitului bugetar. El spune că ar păstra cota unică, dar ar creşte TVA la 21% şi ar lărgi baza de impozitare la CASS, deoarece „acolo sunt foarte mulţi exceptaţi”. De asemenea, liderul UDMT ar tăia privilegii ca sporul de antenă sau pensiile speciale. Kelemen Hunor mai spune că ar trebui amânate investițiile care nu sunt în desfășurare.
El a dat exemplul sporului de antenă și a celui de confidențialitate printre cele la care se poate renunța. „Dacă te-ai dus pe zona asta nu trebuie să primești bani în plus ca să păstrezi secretul de serviciu”, a spus Kelemen referindu-se la sporul de confidențialitate.
De asemenea, el s-a pronunțat pentru reducerea cheltuielilor consiliilor județene și primăriilor arătând că există diferențe foarte mari între cheltuielile pe cap de locuitor făcute de un CJ și altul.
„Vom avea nevoie de o nouă lege a salarizării până la sfârșitul ciclului electoral fiindcă aici foarte mulți au introdus în salariul de bază toate sporurile”, a spus Kelemen Hunor.
Acesta a admis că economii vor trebui să se facă și prin renunțarea, cel puțin temporară, la unele investiții. „Este vorba de acele investiții care în anii care urmează nu cresc nivelul de trai. Putem renunța la a mai construi stadioane doi-trei ani”, a exemplificat Kelemen. De asemenea, el a spus că statul ar putea renunța la susținerea achiziției de panouri fotovoltaice, din moment ce oricum există o problemă cu stocarea energiei astfel obținute.
Apoi s-ar putea renunța la proiecte de investiții mai mici, însă este de preferat să fie vorba de proiecte încă neîncepute întrucât proiectele stopate după ce s-a început realizarea lor pot crea costuri suplimentare sau litigii în justiție.
Deși Kelemen a vorbit despre tăierea cheltuielilor „extravagante”, el a atraas atenția că tăierile de la investiții trebuie făcute în mod prudent. „Da, trebuie să tăiem și de la investiții în prima parte, dar dacă noi răcim economia nu vom avea venituri. Intri în recesiune și nu o să ai venituri”, a argumentat președintele UDMR.
În ce privește fiscalitatea, Kelemen a spus că ar lăsa cota unică la 10% și un impozit de 16% pe dividende și profit. UDMR susține menținerea cotei unice pentru că este unul din factorii care fac România atractivă pentru investitori și pentur că este nevoie de întărirea clasei de mijloc.
„Aș crește TVA de la 19 la 21% și aș lăsa TVA coborât pentru alimente și medicamente”, a mai spus Kelemen Hunor.