Ludovic Orban: Ilie Bolojan trebuie numit premier, chiar și fără acordul PSD. Avertisment privind o guvernare PSD-AUR

Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, susține ferm că Ilie Bolojan ar trebui numit prim-ministru, indiferent de poziția Partidului Social Democrat. Orban îi cere președintelui ales, Nicușor Dan, să ignore eventuala opoziție a social-democraților, argumentând că majoritatea covârșitoare a electoratului său este anti-PSD.

Liderul Forța Dreptei a declarat, într-o emisiune B1TV,„președintele României are deplină legitimitate și poate să-l desemneze pe domnul Ilie Bolojan ca premier și dacă PSD zice nu”. Orban a subliniat că este „incredibil” ca Nicușor Dan să țină cont de PSD, având în vedere că „90% din cei care l-au votat pe Nicușor Dan sunt contra PSD și, mai ales, contra năravurilor pesediste care au creat situația asta foarte proastă în care ne găsim”.

Ludovic Orban îi recomandă lui Nicușor Dan să nu se lase influențat de retorica PSD. În viziunea sa, conducerea social-democrată ar fi obligată să accepte o astfel de propunere, deoarece refuzul ar atrage un val de nemulțumiri din partea propriului partid. „Păi primarii și aleșii locali îi vor lua cu furci și topoare la congres”, a avertizat Orban. Mai mult, el consideră că PSD nu-și permite o eventuală intrare în opoziție sau alegeri anticipate, deoarece „se face pulbere”, mai ales în contextul popularității ridicate de care se bucură în prezent Nicușor Dan și Ilie Bolojan.

Liderul Forța Dreptei a avertizat și asupra riscurilor unei guvernări ineficiente. El a subliniat că Nicușor Dan și Ilie Bolojan trebuie să profite de capitalul lor de imagine pentru a implementa reformele necesare statului. În caz contrar, dacă guvernarea nu va fi eficientă, România riscă să fie deviată de la traiectoria sa europeană. „Dacă nu iese această guvernare, peste trei ani și jumătate când vor fi alegeri parlamentare nu va mai fi nici o posibilitate să ții România pe direcția corectă și o să ne trezim cu PSD și cu AUR la putere”, a declarat Ludovic Orban. Acesta a reiterat și suspiciunile legate de o alianță subterană între PSD și AUR, afirmând că „în mare parte AUR s-a dezvoltat din cauza blatului pe care îl are cu PSD”.

 

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Surse: România merge la Bruxelles cu propunerea de majorare a TVA de la 19% la 21%

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat miercuri dimineață că...

Impozitul pe care vrea să-l introducă PSD din 2026. „E și în Franța”

Partidul Social Democrat (PSD) insistă pe introducerea impozitului progresiv...

Anunțul sindicatelor. Ce bugetari vor scăpa de tăieri salariale

Confederația Cartel Alfa critică dur întâlnirea cu Președinția, pe...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine