miercuri, septembrie 30, 2026
20.6 C
București

Ludovic Orban a anunțat că partidul Forța Dreptei îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Consiliul Naţional al partidului Forţa Dreptei a aprobat sâmbătă, în unanimitate, susţinerea candidaturii lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale din luna mai.

„Nicuşor Dan face politică, dar face politică într-un mod total diferit de faţă de modul în care fac politică majoritatea celor din partidele de guvernare. Este un om onest, simplu, deschis, abordabil, un om cinstit, un om care nu are niciunul dintre păcatele care sunt detestate de cea mai mare parte a populaţiei României la cei mai mulţi dintre politicieni, în special la acei politicieni din partidele-stat, care au confiscat puterea în România şi care îşi imaginează că li se cuvine orice”, a declarat preşedintele Forţei Dreptei, Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă comună cu Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

Ludovic Orban a susţinut că Nicuşor Dan este „omul care va reda Instituţia prezidenţială cetăţenilor români”.

La rândul său, Nicuşor Dan, primar general al Capitalei, a subliniat că România are nevoie de o schimbare profundă a modului în care funcţionează instituţiile statului.

Potrivit acestuia, Forţa Dreptei este un partid cu care a avut „o relaţie corectă, pentru interesul public, în toţi aceşti ani”.

„Vom fi împreună în stradă şi pe reţelele sociale, încercând să convingem românii că România are nevoie de o schimbare profundă a modului în care funcţionează instituţiile statului, că instituţiile statului trebuie să funcţioneze pentru cetăţeni şi pe de altă parte că această schimbare trebuie să se facă cu mijloace democratice şi cu păstrarea direcţiei euroatlantice a României”, a precizat Nicuşor Dan.

La alegerile din noiembrie 2024, Ludovic Orban s-a retras din cursa prezidenţială pentru a o susţine pe Elena Lasconi (USR).

În decembrie, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale.

Ultimele știri

Dominic Fritz, criticat dur de revoluționari. O asociație a revoluționarilor îl acuză că folosește Revoluția în scop politic

LORD'89 acuză pe Dominic Fritz că folosește Revoluția din 1989 pentru scopuri politice personale, după evenimentul de la Timișoara.

Software cumpărat de DNA și DIICOT, legături cu Rusia. Compania americană era, de fapt, controlată din umbră de cetățeni ruși

DNA, DIICOT și MApN au cumpărat licențe pentru Oxygen Forensic Detective, program suspectat în SUA de legături ascunse cu Rusia.

Adrian Negrescu demontează programul lui Mureșan. Îl numește „halucinație a inteligenței artificiale”

Analistul Adrian Negrescu numește programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan o „halucinație a inteligenței artificiale”.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine