Kelemen Hunor anunță când vor fi aplicate primele măsuri pentru reducerea cheltuielilor statului

Primele măsuri de reduceri de cheltuieli ale statului vor fi făcute după 30 iunie, după rectificarea bugetară, iar primele măsuri fiscale vor fi aplicate cel mai probabil undeva în cursul lunii august, a declarat luni preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

El a răspuns astfel, întrebat când se vor aplica primele măsuri pentru reducerea de cheltuieli ale statului.

„Reducerile de cheltuieli, la anumite cheltuieli, la rectificare, care se va face după 30 iunie, că nu se poate mai repede. Alte ajustări, probabil că din septembrie, octombrie, că trebuie să modifici legislaţia, sunt proceduri care trebuie îndeplinite. În cazul comasărilor, la fel, undeva în toamnă ar trebui să vedem primele schimbări instituţionale, structurale şi, bineînţeles, măsurile fiscale undeva în cursul lunii august, dar aici nu vreau să vorbesc mai mult, fiindcă depinde de ministrul de Finanţe şi de premier, aici ei trebuie să decidă”, a declarat Kelemen Hunor, luni, la Parlament.

El a fost întrebat şi de lărgirea bazei de impozitare prin impunerea plăţii CASS la pensiile mari. „Iniţial era o propunere să existe această lărgire de la 3.000 de lei în sus, după care am ajuns la valoarea de 4.000 de lei. Tot ce este peste 4.000 de lei va fi, probabil, propus de cei de la Finanţe, cu 10%, cam acolo ne-am oprit, dar, sigur că decizia trebuie luată de premier şi de ministrul de Finanţe”, a declarat Kelemen Hunor. El a precizat că va trebui găsită o formulă constituţională pentru aplicarea acestei măsuri, întrebat despre o decizie din trecut a CCR care ar fi respins o iniţiativă similară.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Surse: Paul Stănescu este luat în calcul de PSD pentru șefia Curții de Conturi

Potrivit unor surse politice, secretarul general al PSD Paul...

Dragoș Anastasiu: “Încercăm stilul de business privat în procesul de reformă a statului”

Viitorul vicepremier în guvernul condus de Ilie Bolojan, Dragoș...

Bolojan îl ia „mână dreaptă” la Guvern pe Mihai Jurca, City manager la Oradea

Premierul desemnat, Ilie Bolojan, îl va lua „mână dreaptă”...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine