Încă o lovitură pentru vârstnici! Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul

Ministerul Muncii a propus spre dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență, ce prevede interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Potrivit documentului, persoanele își pot continua activitatea până la vârsta de 70 de ani, însă vor beneficia doar de salariu. 

Potrivit OUG-ului, angajații de la stat, care au primit decizie de pensionare, au dreptul de „a continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani“, scrie în proiectul de OUG.

Actul normativ prevede că „persoanele menționate pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția suspendării plății pensiei“.

Reglementarea s-a aplica în cazul personalului plătit din fonduri publice, de la ministere, autorități locale, regii autonome, companii de stat, autorități de reglementare etc.

Aceste persoane vor începe să primească pensia aferentă, de la data încetării activității pentru care s-a solicitat continuarea contractului de muncă/raportului de muncă/de serviciu militar.

„Neexercitarea dreptului de a continua activitatea sau lipsa acordului ordonatorului de credite/angajatorului pentru continuarea activității conduc la încetarea de drept a contractului de muncă/ raportului de muncă/de serviciu militar”, se arată în proiectul de OUG.

Documentul prevede că pot exista excepții.

„În cazuri temeinic justificate, prin memorandum/hotărâre de Guvern aprobat/aprobată de Guvern, se pot stabili excepții cu justificarea necesității şi încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget”.

Proiectul de OUG prevede suspendarea concursurilor pentru posturile vacante pentru perioada 2025-2026. Va fi permisă continuarea concursurilor aflate în curs de desfășurare pentru ocuparea funcțiilor publice pentru care s-a afișat rezultatul verificărilor eligibilității candidaților înainte de intrarea în vigoare a proiectului de act normativ.

Actul normativ propune suspendarea detașărilor și transferurilor funcționarilor public pe o perioadă determinată. Oprirea transferurilor ar urma să fie în vigoare până la finalul anului 2026.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Schimbări în reforma administrației publice, după întâlnirea premierului Bolojan cu primarii. Lista modificărilor

Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) au transmis după...

Percheziții DNA la primarul Mangaliei: Acuzațiile aduse lui Cristian Radu

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins miercuri dimineață la domiciliul...

Ministrul Mediului, scandal cu protestatarii silvicultori. Diana Buzoianu: „Romsilva nu este vacă de muls pentru nimeni”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a coborât, miercuri, în fața...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine