Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, miercuri seară, că este foarte greu să spună dacă va începe sau nu şcoala în 8 septembrie, având în vedere nemulţumirile salariaţilor din sistem şi faptul că aceştia anunţă proteste în continuare.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a fost întrebat, miercuri seară, la B1 TV, dacă va începe sau nu şcoala la timp, relatează News.ro.
„Foarte greu să vă spun, sincer şi direct spus, dar mesajul meu a fost, pentru oamenii din sistem, că aceste măsuri sunt măsuri de criză, nu de reformă. Nu ne plac, nici eu nu mi le doresc, vă daţi seama că n-aş fi vrut ca ministru să fiu eu ministrul austerităţii şi cel care trebuie să le implementez”, a răspuns ministrul Educaţiei.
Acesta a precizat că a cerut oamenilor din sistem să înceapă şcoala şi să găsească pe parcurs soluţii la toate problemele, inclusiv pe baza proiecţiilor bugetare pentru anul viitor.
„Hai să începem şcoala, hai să construim pe această supărare nişte proiecţii raţionale pe termen mediu şi lung, să vedem ce buget putem avea anul viitor, să vedem ce alte modificări putem să aducem care să ne ajute şi, când măsurile fiscal-bugetare îşi vor arăta efectele şi ne stabilizăm, să nu uităm că foarte multe din aceste măsuri sunt cu caracter temporar”, a mai declarat ministrul.
Măsurile fiscal-bugetare adoptate de Guvern au nemulţumit salariaţii din Educaţie, aceştia organizând constant proteste şi ameninţând inclusiv cu greva generală.
Sindicaliştii s-au întâlnit, în luna iunie, cu premierul Ilie Bolojan pentru a discuta despre nemulţumirile pe care le-au produs măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar, iar la final au anunţat că premierul i-a ascultat, dar nu a părut că a şi auzit ce au avut de spus. În aceste condiţii, liderii sindicali au transmis că vor boicota începerea anului şcolar.
„Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilităţile pe care le are în prezent bugetul României şi pe realităţile din sistemul educaţiei”, a afirmat, în cadrul întâlnirii, premierul Ilie Bolojan.