Președintele Cehiei, impresionat de România după vacanța cu motocicleta: “Aș recomanda România tuturor”

Petr Pavel a parcurs peste 3.000 de kilometri prin țară, de la Transfăgărașan la Transalpina, și a fost văzut pe străzile Craiovei cu aparatul foto în mână.

Președintele Cehiei, Petr Pavel, s-a întors la birou luni, 15 septembrie, după un concediu neobișnuit prin România, pe care a parcurs-o aproape în totalitate cu motocicleta. La începutul lunii septembrie, oficialul ceh a plecat într-o vacanță cu aventuri, călătorind cu mașina și trenul până la Košice, de unde a continuat apoi cu motocicleta prin Ungaria până în România.

A fost atât de încântat încât și-a exprimat admirația pentru țara noastră într-un interviu exclusiv pentru publicația cehă iDNES.cz, citată de B1TV.

“România, o țară frumoasă cu oameni drăguți”

Președintele ceh a ales să călătorească în stil modest, preferând zonele montane și cazări simple, păstrându-și anonimatul pe tot parcursul vacanței. Și-a planificat singur traseele, nedormind niciodată mai mult de o noapte într-un loc, astfel că își planifica cazarea zi de zi.

“Călătoria cu trenul a fost grozavă pentru că am economisit două zile și a fost plăcut și că am dormit mai mult înainte de călătorie. Cât despre călătorie, aș recomanda România tuturor”, a declarat Petr Pavel.

“Uneori avem prejudecăți că este foarte înapoiată, dar este o țară frumoasă, cu mulți oameni drăguți și locuri foarte frumoase. Cred că atunci când oamenii merg la munte, cu siguranță nu vor greși, pentru că munții au încă ceva sălbatic și foarte prietenos în ei, lucru probabil rar de găsit în altă parte, în zilele noastre”, a adăugat președintele ceh.

Transfăgărașan, Transalpina și întâlniri cu urșii

Printre locurile vizitate de președintele ceh s-au numărat emblematicile drumuri montane Transfăgărașan și Transalpina. Petr Pavel a avut timp și pentru plimbări și vizite la numeroase atracții, iar aventura nu a lipsit – chiar s-a întâlnit și cu urși.

Un episod remarcabil s-a petrecut când președintele ceh și Dr. Tomáš Šebek au ajutat un străin pe stradă să depășească o criză de epilepsie. Bineînțeles, persoana în cauză nu avea nicio idee cine îl ajutase, de fapt.

În total, președintele împreună cu cei care l-au însoțit au parcurs peste trei mii de kilometri și nu s-au lăsat opriți de vremea rea. Cea mai mare parte a timpului a fost parcursă pe asfalt, dar s-au bucurat și de mersul pe drumuri neasfaltate.

 

O expediție bine organizată

A călătorit doar cu câțiva prieteni și cu o pază formată din câteva persoane. Cei care nu-l cunoșteau îi confundau cu ușurință cu un grup de prieteni care se distrau pe drum.

“Personal, nu cunosc un grup de motocicliști mai funcțional, care să poată conduce atât de dinamic și, bineînțeles, punând accent pe siguranță. Excursia a fost, desigur, în principal despre călătoria cu motocicletele, dar serile cu discuții despre lucruri serioase și neserioase au fost, de asemenea, uimitoare”, a comentat unul dintre participanții la drumeție.

Văzut pe străzile Craiovei cu aparatul foto

După ce a trecut prin Moldova și Ardealul, președintele ceh a ajuns și în Oltenia. Petr Pavel a fost văzut pe străzile din Craiova, într-o zonă centrală, în apropiere de Parcul „Nicolae Romanescu”, potrivit Știripesurse.

Un român care l-a recunoscut pe președintele ceh a povestit pe platforma X momentul în care l-a văzut pe liderul ceh:

“Aia de lângă el sunt un translator (presupun eu, domnul cu părul lung) și dispozitivul de securitate. Strada nu e deloc pustie, e o zonă de case aproape de centru Craiovei. Domnul Pavel se deplasa dinspre centrul Craiovei spre parcul N. Romanescu. Nu vei găsi niciun fel de informații publice privind prezența sa în România, pentru că nu a venit să-l vadă lumea, ci în vacanță. L-am văzut (și nu mi-a venit să cred) pur și simplu pentru că trecea prin fața casei în care locuiesc. In mână are un aparat de fotografiat”, a scris acesta.

 

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Prim-vicepreședintele PNL Brașov, Liviu Cocoș, directorul Companiei de Apă, acuzat de corupție de procurorii DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au reținut joi seară,...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine