Kremlinul îi răspunde lui Trump după ce a ironizat armata rusă, semnalând o schimbare majoră de viziune privind Ucraina

Moscova a răspuns miercuri la criticile președintelui SUA Donald Trump pentru armata rusă după discursul său de marți din cadrul Adunării Generale a ONU de la New York.

Kremlinul a declarat miercuri că trupele ruse avansează pe toate fronturile din Ucraina și că dinamica războiului este evidentă, răspunzând astfel la declarația președintelui american Donald Trump potrivit căreia Ucraina ar putea recâștiga toate teritoriile capturate, de armata Moscovei, care controlează o cincime din teritoriul Ucrainei, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a atribuit comentariile lui Trump faptului că acesta tocmai se întâlniseră cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite de la New York.

„Desigur, președintele Trump a auzit versiunea lui Zelenski asupra evenimentelor. Și, aparent, în acest moment, această versiune este motivul pentru care am auzit această evaluare”, a declarat Peskov într-un interviu acordat postului de radio RBC.

„Nu există urs de hârtie”

Peskov a respins comentariul președintelui american Donald Trump, care a descris Rusia ca fiind un „tigru de hârtie”, și a afirmat că președintele Vladimir Putin apreciază eforturile sale de soluționare a conflictului din Ucraina.

El a subliniat că Rusia este un urs, nu un tigru, și că „nu există urs de hârtie”.

Trump a mai declarat marți că Kievul ar trebui să acționeze acum, având în vedere că Moscova se confruntă cu „mari” probleme economice. Comentariile sale au marcat o schimbare retorică bruscă și izbitoare în favoarea Ucrainei.

Peskov, răspunzând într-un interviu radio la declarațiile lui Trump, a reiterat că armata rusă înregistrează progrese în Ucraina, unde, potrivit lui, avansează în mod deliberat cu prudență.

Pe de altă parte, analiștii militari occidentali atribuie lipsa unor progrese recente a Rusiei pe fondul unei apărări ucrainene hotărâte și ingenioase, ambele părți fiind epuizate de mai bine de trei ani și jumătate de război.

Ultimele știri

Nicușor Dan face primul anunț după ce s-a întâlnit cu afaceriștii americani, la Cotroceni

Președintele României, Nicușor Dan, a avut o întâlnire importantă...

AUR pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Are dorința de a „poza într-un copil mare”

Petrișor Peiu, vicepreședinte al AUR, a anunțat într-o emisiune...

Ceasul de lux care a atras atenția la discuțiile cu premierul. Nu e al lui Bolojan

Mii de angajați din primării au intrat în grevă...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine