Liderii Coaliției s-au reunit joi dimineață la Palatul Victoria pentru a decide cum se împart banii la rectificarea bugetară. Cei mai mulți bani au fost alocați Ministerului de Finanțe, pentru plata dobânzilor bancare. Ministerul de Externe, condus de Oana Țoiu, nu a primit niciun ban. PSD a insistat pentru plata la zi a facturilor restante la investiții – PNRR și programe naționale, solicitare agreată în coaliție, scrie A3CNN.
ACTUALIZARE 11:50 Cei mai muți bani au fost alocați Ministerului Finanțelor – un plus de 18,3 miliarde de lei (din care 12,1 miliarde vor fi destinați doar plății dobânzilor).
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va beneficia, de asemenea, de 3,2 miliarde de lei.
Coaliția a decis alocarea, în plus, a 3,4 miliarde de lei pentru CNSAS, bani care vor fi folosiți pentru plata medicamentelor, farmacii și concedii medicale.
Ministerul Sănătății: A solicitat 500 de milioane de lei, a primit doar 280 de milioane.
Ministerul Energiei va primi 1,2 miliarde de lei pentru plățile către furnizori.
Ministerul de Externe, condus de Oana Țoiu, nu a primit niciun ban la actuala rectificare, deși solicitase 100 de milioane de lei în plus.
Ministerul Mediului a cerut 4 miliarde de lei, a primit doar 600 de milioane de lei.
Ministerul Culturii a solicitat, de asemenea, 375 de milioane de lei, dar va primi doar 6 milioane.